G4Media.ro

Trenul București – Budapesta s-a blocat în câmp: Întârziere de 411 minute…

Sursa foto: Facebook/CFR Călători

Trenul București – Budapesta s-a blocat în câmp: Întârziere de 411 minute / Unii călători au fost duși de CFR cu mașina la Aeroportul Sibiu / Nici o reacție de la Ministerul Transporturilor

Peste 7 ore întârziere a avut trenul IR 472, București – Budapesta, după ce locomotiva s-a stricat între Făgăraș și Șercaia. Pentru o parte din călători care trebuiau să ajungă la Aeroportul Sibiu pentru a prinde o cursă aeriană, CFR le-a pus la dispoziție mijloace de transport, informează compania.

”Regretăm și cerem scuze călătorilor pentru întârzierea semnificativă produsă. Precizăm că natura defectării apărute la locomotiva ce remorca trenul a fost în zona de suspensie a boghiului. Implicațiile generate de această defectare a condus la necesitatea intervenției de personal tehnic specializat pentru repararea provizorie a locomotivei în vederea deplasării acesteia, în condiții de limitare strictă a vitezei, către stația Șercaia”, a anunțat CFR.

Marți, la ora 6:40 CFR Călători informa că în cursul nopții, între stațiile Șercaia și Făgăraș s-a produs o defectare la locomotiva trenului IR 472 care circulă pe ruta București Nord – Curtici – Budapesta.

Ministerul Transporturilor nu a avut nici o reacție după acest incident.

”A fost necesară intervenția unei locomotive de ajutor pentru continuarea călătoriei, ceea ce a generat o întârziere semnificativă, de 380 minute la plecarea din stația Șercaia. Călătorilor li se vor oferi apă în stația Sibiu. Cauzele care au generat această situație vor fi stabilite de o comisie de cercetare. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, anunța compania.

Din Sibiu a plecat însă cu o întârziere de 411 minute.

”Trenul IR 472 se află în circulație și continuă călătoria către Budapesta, urmând ca în stația Arad pasagerii să primească apă și produse preambalate.

Aceste măsuri vin în completarea celor adoptate în timpul nopții, măsuri ce au constat printre altele în asigurarea mijloacelor de deplasare a unora dintre călători de la tren la aeroportul din Sibiu, pentru cazurile solicitate și oferirea de apă în stația Sibiu, pasagerilor aflați în tren”, a mai precizat CFR într-o informare de presă transmisă astăzi la ora 11.15.

Cronologia incidentului:

ora 22:12 – înregistrarea și avizarea defecțiunii la locomotiva care remorca trenul IR 472.

ora 00:37 – sosirea locomotivei de ajutor în stația Șercaia, îndrumată din stația Brașov.

ora 01:23 – retragerea vagoanelor în stația Șercaia, din linia curentă Șercaia – Făgăraș.

orele 01:23 – 04:20 – intervenția personalului tehnic de specialitate la locomotiva defectă, repararea provizorie și deplasarea acesteia în condiții de siguranța circulației în stația Șercaia.

orele 04:20 – 4:33 – introducerea locomotivei de ajutor la trenul IR 472 și îndrumarea acestuia din stația Șercaia către destinația finală Budapesta, în condiții de siguranță a circulației.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. 33 ani de PSDNLUDMR!!!!!

  2. Si citisem undeva ca Romania doreste sa faca parte din coridorul de tren european unde trenurile sa circule cu 300 km/h. Dar vai, singura noastra problema este ca nu putem sa legam capitala noastra draga pentru ca ne trebuie tuneluri „lungi” sub Carpati.

  3. Am fost in acest tren, stie cineva care e procesul de despagubire? A venit cineva si m-a luat cu masina din camp

    • Nu exista despăgubiri pentru ca CFR amână sa adere la legea europeana care ar da drept pasagerilor sa fie despăgubiți. De fapt legiuitorul trebuie sa facă asta la București și se tot păsuiește, acuma ziceau ceva de 2025, ca poate pe atunci…
      Probabil ca doar în instanță ai putea face ceva, dar și acolo durează ani.