Trezirea geopolitică a Europei – analiză a presei spaniole

Analiză publicată în publicația spaniolă La Razon de profesorul Miguel Angel Benedicto, preluată de Rador Radio România:

UE și-a demonstrat unitatea prin impunerea de sancțiuni economice Moscovei și, pentru prima dată, cu un ajutor militar semnificativ pentru Ucraina.

La doi ani după invazia rusă din Ucraina, războiul nu dă semne de victorie pentru niciunul dintre cei doi combatanţi. Agresiunea lui Putin a readus războiul pe teritoriul european. Atentatele și decesele de pe străzile ucrainene erau de neconceput în Europa de astăzi care s-a trezit din epoca inocenței.

Uniunea Europeană are un ADN de putere de reglementare și comercială, dar nu de putere militară dură. Cu toate acestea, cele 27 de state membre, spre surprinderea Kremlinului, au rămas încă de la început unite prin impunerea de sancțiuni economice Moscovei și, pentru prima dată, cu o asistență militară semnificativă pentru Kiev. Singura voce disidentă a fost cea a premierului ungar Viktor Orban, care în timpul preşedinţiei spaniole a blocat noul pachet de ajutor economic pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro. Săptămâna aceasta, liderul ungar a cedat, după ce s-a simțit singur și a amenințat în Consiliul European cu înghețarea fondurilor europene, dar, finalmente, și-a dat sprijinul acestei măsuri.

Europa a trebuit să-i transmită lui Putin acel mesaj de unitate într-un moment în care sprijinul Statelor Unite pentru Kiev este în discuție și cu atât mai mult dacă Trump va câștiga alegerile din noiembrie. Bruxelles-ul nu trebuie să-l sprijine pe Zelenski doar cu ajutor economic, ci și cu sprijin militar și să folosească beneficiile activelor înghețate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina. Chiar și așa, pare complex faptul că UE ar putea acoperi vidul economic pe care l-ar lăsa Washingtonul într-un moment de creștere economică fragilă de această parte a Atlanticului.

Agresiunea rusă a servit la trezirea geopolitică a Europei, conceput de Borrell și Von der Leyen, pe care mulți lideri europeni o identifică cu mijloacele militare și nu cu instrumentele economice. Prin urmare, viitorul Armatei Europene nu este aproape și pare puțin probabil decât dacă se află în cadrul NATO, consolidată în timpul conflictului ca instituție de referință în apărarea Europei, după extinderea acesteia în Finlanda și Suedia, cu acceptul final al Turciei și în ciuda reticenţelor Ungariei. O Alianță Atlantică care a reapărut cu acest conflict, dar a cărei întoarcere poate fi temporară, dacă republicanii revin la Casa Albă. Prin urmare, Europa nu are de ales decât să-și dezvolte capacitățile militare, având în vedere neîncrederea generată de Washington, și va trebui să-și mărească bugetul militar.

Un alt obstacol pe care Uniunea Europeană trebuie să-l depășească, dacă vrea să vorbească limba puterii și să fie luată în serios ca actor geopolitic, este modificarea sistemului decizional în unanimitate în materie de politică externă, securitate și apărare, care întârzie și chiar împiedică progresul în chestiuni asupra cărora cei 27 nu sunt pe deplin de acord. Este cazul conflictului din Gaza, unde răspunsul UE ne-a readus la cacofonia obișnuită care domnea în cele 27 de state membre în politica externă.

În ciuda problemelor pe care le-a suferit UE încă din 2009, instituțiile au demonstrat rezistența proiectului european, care avansează în ciuda pandemiilor, războaielor și crizelor precum cele energetice, alimentare, creșterea inflației sau primirea a mii de persoane strămutate de conflicte. Cu cât problema a fost mai gravă, cu atât răspunsul a fost la scară europeană mai mare. În timpul pandemiei a fost prin programul comun de achiziție de vaccinuri și planul de recuperare; în timpul războiului, cu cele 12 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, cu transportul de arme și rachete, cu instrumente, precum Repower Europe, pentru a face față problemei gazelor cu Moscova sau prin Directiva de protecție temporară, care a permis protecția sanitară, educativă și acomodarea rapidă a celor peste 4 milioane de persoane care au fost forțate să se mute pe teritoriul Uniunii Europene din Ucraina.

Incertitudinea din jurul politicii globale a adus geopolitica în prim-plan și un nou model de globalizare care este din ce în ce mai regional pentru a evita întreruperea lanțurilor de aprovizionare la care Europa răspunde printr-o autonomie strategică deschisă. Dependența excesivă a Europei de terți în sectoare precum energia, alimentația, sănătatea, digitalul sau alimentația i-a forțat pe Cei 27 să reducă aceste vulnerabilități. Pentru a realiza acest lucru, se lucrează la necesitatea de a accelera neutralitatea climatică și tranziția către surse regenerabile; cu o mai mare autonomie industrială față de China și Statele Unite, flexibilizând în același timp politica de concurență și căutând un nou mandat pentru Banca Centrală Europeană în timp de război. Tot în domeniul tehnologic și digital, unde se dă o bătălie sângeroasă, UE a aprobat noi legi precum materiile prime critice, Inteligența Artificială sau Regulamentul Cipurilor pentru a ajuta companiile să investească în microprocesoare.

Intrăm într-un an decisiv pentru Europa, cu alegeri care se profilează în care Rusia ar putea căuta diviziunea prin dezinformare și în care euroscepticii și antieuropenii de diferite forme bat la ușă pentru a reforma Europa după bunul lor plac. Schimbări care nu vor fi în concordanță nici cu o UE mai integrată, nici cu ordinea internațională liberală pe care o apără Occidentul.

Miguel Ángel Benedicto este jurnalist și profesor de Relații Internaționale la UCM. Coordonator al lucrării „Europa în timpul războiului din Ucraina” (Ed.Colex). / Traducerea: Rodezia Costea