G4Media.ro

Tribunalul București admite o creanță a statului de peste 128 de milioane…

Foto: Gabriel Comănescu, șeful GSP (sursa: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO)

Tribunalul București admite o creanță a statului de peste 128 de milioane de dolari la o firmă falimentară care a aparținut magnatului Gabriel Comănescu / Petromar Resources nu ar fi făcut investițiile promise în perimetrele off-shore din Marea Neagră câștigate în urma litigiului cu Ucraina / Decizia nu e definitivă

Tribunalul București a recunoscut și a admis înscrierea unei creanțe a statului de peste 128 de milioane de dolari în tabelul datoriilor firmei falimentare, Petromar Resources, care a aparținut magnatului Gabriel Comănescu, potrivit deciziei instanței. Verdictul nu este definitiv.

Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) a dat în judecată compania Petromar Resources SRL, aflată în procedură de faliment, pentru suma de 128 de milioane de dolari reprezentând investiții asumate și nerealizate în perimetrele off-shore din Marea Neagră, Muridava și Cobălcescu, câștigate în urma litigiului cu Ucraina din 2009 de la Haga privind platoul continental de lângă Insula Șerpilor.

Admite contestaţia împotriva tabelului definitiv de creanţe. Dispune înscrierea creanţei contestatoarei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în tabelul obligaţiilor debitoarei PETROMAR RESOURCES SRL în cuantum de 128.116.308 USD, echivalent în lei calculat la cursul oficial BNR din data deschiderii procedurii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20.12.2022”, este decizia instanței.

De ce a solicitat ANRM banii. Petromar Resources SRL (fostă SA) a intrat în faliment în iunie acest an. Potrivit profit.ro, legea petrolului prevede că ANRM poate suspenda concesiunea când titularul acordului petrolier „este supus procedurii reorganizării judiciare și/sau a falimentului”.

Tot potrivit legii petrolului însă, „titularul poate renunța la acordul petrolier, dacă la data notificării renunțării către autoritatea competentă (ANRM – n.r.) îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (…)

b) pune la dispoziția autorității competente suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier și al celor de dezvoltare și exploatare, scadente la data notificării renunțării și neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier”.

Prin urmare, ANRM a solicitat lichidatorului judiciar al Petromar Resources, DP Insolvență și Restructurare IPURL, și administratorului special, Mihai Bratu, să notifice creanța către ANRM în valoare de peste 128 de milioane de dolari – reprezentând investiții asumate și nerealizate în perimetrele off-shore din Marea Neagră, Muridava și Cobălcescu – în tabelul consolidat al creanţelor. Nu au făcut-o, așa că ANRM i-a acționat în judecată.

Potrivit tabelului definitiv consolidat al creanţelor, Petromar Resources SRL (fostă SA) are datorii de peste 23 de milioane de lei către Euroned Engineering BV, parte a GSP Offshore și condusă de Mihai Bratu, directorul general adjunct al GSP Offshore, conform registrului comercial din Olanda, citat de Profit.ro.

Grup Servicii Petroliere SA este controlată de magnatul constănțean Gabriel Comănescu. De altfel, Petromar Resources SRL figurează cu datorii de aproape 75.000 de lei și direct către GSP SA, cu aproape 10.000 de lei către Vega Turism SA și cu aproape 2.400 de lei către GSP Catering.

Cine deține Petromar Resources SRL. Potrivit documentelor firmei publicate în Monitorul Oficial, Petromar Resources SRL (fostă SA) este deținută de Mihai Dumitru Bratu, directorul general adjunct al GSP Offshore.

În august 2021, acționarul majoritar – Petromar Resources BV din Olanda – s-a retras din firma Petromar Resources SA, care s-a transformat din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată și a devenit Petromar Resources SRL. Petromar Resources BV Olanda era reprezentată tot de Mihai Bratu și, între timp, a fost lichidată.

În februarie 2021, pachetul majoritar de acțiuni de 97,5 % la firma românească Petromar Resources SA a fost vândut de magnatul Gabriel Comănescu către Petromar Resources BV Olanda.

Context. Petromar Resources SRL (fostă SA) și Petromar Resources BV Amsterdam Sucursala Ilfov SRL dețin licențele de concesiune pentru perimetrele offshore Muridava și Cobălcescu încă din 2011. Perimetrele se află în zona din Marea Neagră disputată de România și Ucraina și adjudecată de statul român prin decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga din 2009.

Petromar Resources BV Amsterdam Sucursala Ilfov deține 80% din concesiunea Muridava și 70% din Cobălcescu, iar Petromar Resources SRL, restul de 20%, respectiv 30%. Cele două perimetre offshore au o suprafață de 2.000 de kilometri pătrați.

În 2015, firmele din grupul GSP au preluat drepturile aferente concesiunilor de la compania irlandeză Petroceltic. Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul Oficial, în 2015, Petromar Resources BV Amsterdam Sucursala Ilfov SRL se numea Petroceltic Romania BV Amsterdam Sucursala București, iar în 2013 – Melrose Resources Romania BV Amsterdam Sucursala București SRL.

În 2012, compania canadiană Sterling Resources achiziționase un pachet de 40% din perimetrul Muridava, concesionat de Melrose Resources şi Petromar în Marea Neagră. Melrose deţinea atunci 40%, iar Petromar – 20%.

Potrivit MOf, Petromar Resources BV Amsterdam Sucursala Ilfov SRL este deținută acum de VC Investment BV, o companie din Olanda reprezentată de proprietarul GSP, Gabriel-Valentin Comănescu, în calitate de administrator.

Cine e Gabriel Comănescu. Magnatul constănțean Gabriel Comănescu controlează Grup Servicii Petroliere SA prin intermediul GSP Holding SA, o societate din Luxemburg, care deține peste 79 %, și al firmei UPETROM Group Management SRL, cu peste 18 %. Comănescu deține și direct peste 1 % din GSP SA, potrivit documentelor companiei publicate în Mof.

UPETROM Group Management SRL se numește acum Industria Mundum și este deținută de Gabriel Comănescu și Mihai Dumitru Bratu.

Potrivit riseproject.ro, Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de Comănescu, a fost contractor al unor companii proxies pentru corporații rusești precum Lukoil, Gazprom și Rosneft. Spre exemplu, în noiembrie 2009, GSP a semnat un contract de 269 de milioane de dolari cu Stroygazmontazh, constructorul unei conducte menite să alimenteze cu gaze orașul Soci de pe malul rusesc al Mării Negre, proiect al cărui beneficiar era Gazprom. GSP a subcontractat un tronson de 164 de kilometri, dintre care 148 de km submarin.

Compania de foraj petrolier a lui Gabriel Comănescu a preluat și operațiunile offshore din România ale gigantului Schlumberger și este în parteneriat cu americanii de la Black Sea Oil and Gas, care extrag primele gaze din Marea Neagră. În principal, compania lui Comănescu asigură servicii conexe pentru marii concesionari, precum OMV sau Lukoil.

GSP, controlat de Gabriel Comănescu, este unul dintre cei mai mari datornici la bugetul de stat, cu peste 88 de milioane de euro (datoria la 31 martie 2022).

Notă: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Aha, firmele românești care „investesc”.
    Nu mai pot firmele românești de investițiile promise statului pentru a pune mana gratuit pe resurse care apoi le vând.

  2. Dar clauze in contract????

  3. Foto: Gabriel Comânescu, șeful GSP (sursa: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO)
    Ce-ntelegem noi de-aici ! 🙂
    Impostor sau impostură ? 😛

  4. aaahhh 2012 , 2013 , 2015 …ce ani frumosy ! Mustaciosy si frumosy și… Pontosy

  5. Firme cu proprietari romani cu 88 milioane de EURO datorii la stat? Firme inregistrate prin Olanda si Luxemburg pentru facilitati fiscale mai avantajoase decat in Romania? Fara investitii la concesionarile primite? Adica aceleasi practici de afaceri ca mult blamatele companii din Austria si Olanda? Sigur nu este un fake news? Un roman nu ar face niciodata asa ceva tarisoarei lui dragi si sfinte.
    P.S. Pentru noul val de romani suverani: ganditi-va cum ar fi aratat toate industria noastra daca nu am fi intrat in EU si daca ar fi ramas pe mana romanilor cinstiti si cu frica lui D-zeu.

    • Am fi avut multi regi si împarati si am fi ajuns mai rau ca cei din Republica Moldova,înainte de Maia Sandu,cand te trezeai ca nu mai ai firma cu active importante,fiindca altcineva a fost trecut in locul tau la registrul comertului.
      Dar omul era implicat si în jocurile politice din Constanta.Actualul primar știe mai bine.

  6. Nu este adevarat,este o minciuna!!!Firmele romanesti nu fac asa ceva,iar daca n-a facut investitiile,ceea ce eu personal nu cred,e din cauza austriecilor de la OMV si a olandezilor de la Damen.Dezinformare cu d mare….
    Serios vorbind,exista 2 variante pentru decizia tribunalului:
    1)I se arata pisica mesajul fiind „iata ce ti se poate intampla,ce putem face…..”.Daca omul pricepe mesajul maine CCR-ul da prescriere la tot,nici nu mai trebuie sa faca apel.
    2)Este foarte posibil ca cineva din anturajul actualei coalitii sa-si doreasca perimetrele in cauza.Asta ar fi cea mai naspa varianta pentru ca nu prea mai are scapare pana nu le cedeaza.