G4Media.ro

Tribunalul Bucureşti anulează tot dosarul de corupţie în care era judecat Alexander…

Sursa- Bursa

Tribunalul Bucureşti anulează tot dosarul de corupţie în care era judecat Alexander Adamescu / Dosarul a stat în camera preliminară timp de doi ani și jumătate, iar judecătorul a amânat decizia de 26 de ori

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus, joi, anularea tuturor probelor (denunţuri, declaraţii de martori, interceptări) strânse de procurorii DNA în dosarul în care omul de afaceri Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, era judecat pentru mituirea unor magistraţi, transmite Agerpres.

În urma acestei decizii, dosarul a fost restituit la DNA.

Decizia vine după ce magistratul a analizat dosarul în cameră preliminară timp de peste doi ani şi jumătate. Conform Cpp, durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile.

Din noiembrie 2022, judecătorul a amânat de 26 de ori pronunţarea unei decizii în acest caz.

În iunie 2021, Alexander Adamescu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, el fiind acuzat că în 2013 ar fi remis sume de bani unor judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine soluţii favorabile în dosare de insolvenţă în care erau implicate firme ale tatălui său, Dan Adamescu. Astfel, în cursul lunilor iunie 2013 şi decembrie 2013, Alexander Adamescu şi Dan Adamescu ar fi remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 23.000 lei, magistraţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Dan Adamescu.

Alexander Adamescu a fugit din România şi s-a stabilit în Marea Britanie, de unde autorităţile române au încercat fără succes să îl extrădeze.

În decizia dată joi, magistratul de la Tribunalul Bucureşti a admis mai multe cereri şi excepţii invocate de avocaţii lui Alexander Adamescu, fiind invocate mai multe decizii ale Curţii Constituţionale:

* În baza art.281 alin.1 lit.b1 Cpp, art. 280 alin. 2 Cpp şi ca efect al deciziilor nr.91/2018, 802/2018 şi 26/2019 ale Curţii Constituţionale, cu referire la inculpatul Adamescu Bogdan Alexander, instanţa a constatat nulitatea absolută a unor procese verbale şi ordonanţe ale DNA prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, extinderea urmăririi penale in rem, efectuarea în continuare a urmăririi penale, schimbarea încadrării juridice a faptelor, punerea în mişcare a acţiunii penale, schimbarea încadrării juridice a faptelor şi a rechizitoriului din data de 15.06.2021 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

* În raport de soluţia de la punctul de mai sus (…) dispune excluderea tuturor probelor administrate în cauză în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Adamescu Bogdan Alexander.

* În baza art.281 alin.1 Cpp, interpretat prin prisma deciziei nr.802/2017 a CCR, constată nulitatea absolută a declaraţiei din data de 13.05.2014 a martorului Onuţe Daniel, calificată de procuror ca fiind denunţ, şi a declaraţiilor din datele de 15.05.2014, 02.06.2014, 12.06.2014, 26.01.2016 şi 30.10.2018 ale aceluiaşi martor. Dispune excluderea probelor rezultate din declaraţiile menţionate.

* În baza art. 282 alin. 1 Cpp şi art.121 Cpp, constată nulitatea relativă a declaraţiei din data de 13.05.2014 a martorului Onuţe Daniel, calificată de procuror ca fiind denunţ. Dispune excluderea probelor rezultate din declaraţia menţionată.

* Constată nulitatea absolută derivată a ordonanţei din 13.05.2014 prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem, a ordonanţei din data de 19.04.2014 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Adamescu Bogdan Alexander, a procesului verbal din 21.05.2014 de îndreptare a erorii materiale, a ordonanţei din data de 04.06.2014 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, a ordonanţei din data de 21.03.2016 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, a ordonanţei din data de 22.03.2016 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, a ordonanţei din data de 06.07.2020 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor şi a rechizitoriului din data de 15.06.2021 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

* În raport de soluţia de la punctul 5, dispune excluderea probelor administrate în cauză începând cu data de 13.05.2014, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Adamescu Bogdan Alexander.

* Constată nulitatea relativă a declaraţiei din data de 14.05.2014 a martorei Borza Monica Angela, calificată de procuror ca fiind denunţ. Dispune excluderea probelor rezultate din declaraţia menţionată.

* Constată nulitatea absolută a supravegherii video şi audio realizată de martorii Onuţe Daniel şi Borza Monica Angela. Dispune excluderea înregistrărilor video şi audio astfel obţinute.

* Constată nulitatea absolută a declaraţiei din data de 15.05.2014 a martorului Dumitru George Claudiu şi a procesului verbal din data de 16.05.2014 privind primirea de documente de la martorul Dumitru George Claudiu.

* În baza art.281 alin.1 lit.b1 Cpp şi ca efect al deciziilor nr.51/2016 şi 26/2019 ale CCR, constată nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică obţinute şi puse în aplicare în perioada 18.11.2013 – 16.05.2014. Dispune excluderea convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate, a înregistrărilor realizate în mediul ambiental şi a celorlalte probe rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.

* Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 262/P/2019 din data de 15.06.2021 al DNA – Secţia de Combatere a Corupţiei, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander sub aspectul descrierii faptelor concrete reţinute în sarcina inculpatului.

* Dispune excluderea de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă în care se materializează probele excluse conform celor anterior menţionate.

* În raport de soluţiile de la punctele II.1,2, 5 şi 6, în baza art.346 alin.3 lit.b, dispune restituirea la DNA a cauzei privind pe inculpatul Adamescu Bogdan Alexander.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Hai că își merită speciala ăștia.

  2. Nu s-au prescris încă faptele?!..

    Nu știi niciodată…Procurorii au făcut intenționat cercetarea în mod defectuos pentru a fi respins dosarul de judecători, sau judecătorii restituie dosarul procurorilor abuziv?

    Ideea este că Secția specială nu a fost făcută degeaba (indiferent cum se numește acum). Nu vrei să te bucuri de un salariu frumos și să iei pensie de tânăr? Atunci, învață să te urci pe acoperiș.

  3. Păi….normal, dacă era vorba în cauză de Adamescu! Știți cât e de greu să dai de 26 de ori amânare?! Daaaa, e foarte bună independența judecătorului, luăm cu lămâie!

  4. Nu există leac pentru asemenea ”magistrați”, fie puturoși, fie corupți ? Aștepta să iasă la pensia nesimțită ? Asemenea indivizi numerită nici un fel de pensie, nici măcar partea contributivă. Și i-aș obliga să dea și salariile astronomice înapoi.

  5. Taiate??? Visezi.

  6. La noi Democrația a scos la suprafață toate LĂTURILE societății,
    în special în justiție și politică.

  7. Stat de drept! Și vrem bani europeni, pentru ca „suntem cu războiul la granita” și „trebuie stabilitate”.

  8. Justitia romana in actiune…

  9. Judecator cu pensie speciala. Mizerie de justitie

  10. Ăsta-i judecător? Hârtia nu mă lasă să scriu ce e de fapt…