G4Media.ro

Tribunalul Constanța a respins cererea arhiepiscopului Tomisului de chemare în judecată a…

Foto: Captură video / Ziua de Constanța

Tribunalul Constanța a respins cererea arhiepiscopului Tomisului de chemare în judecată a Universităţii Ovidius / Teodosie ceruse daune de 30.000 de euro pentru că universitatea nu îi prelungise contractul de cadru didactic

 Tribunalul Constanţa a respins, joi, cererea arhiepiscopului Teodosie al Tomisului de chemare în judecată a Universităţii Ovidius, ca fiind prescrisă, transmite Agerpres.

Hotărârea magistraţilor nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare.

„Admite excepţia prescripţiei, invocată de pârâta Universitatea Ovidius Constanţa. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, formulată de reclamantul Teodosie Petrescu în contradictoriu cu pârâta Universitatea Ovidius Constanţa, ca prescrisă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 06.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei’, reiese din soluţia pe scurt a judecătorilor Tribunalului Constanţa.

Arhiepiscopul Teodosie a acţionat în instanţă Universitatea Ovidius din Constanţa, cerând despăgubiri de circa 30.000 de euro, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat după ce instituţia de învăţământ superior nu i-a prelungit înaltului prelat, la împlinirea vârstei de pensionare, aşa cum acesta solicitase, contractul pentru a fi cadru didactic în anul universitar 2021-2022.  

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Consacrat in constiinta publica ca Spagov_ _ _nu cel mai vechi sustinator public al hologramei rosii Bivolaru si al neo-legion_rului Sechila-stiut de mine din date publice. Gasiti usor pe internet asta . Eu am gasit cele mai vechi imagini, relatari, prezentari de prin 2018 …

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.