Tribunalul Constituţional al Poloniei, decizie în care neagă dreptul Curţii Europene a Drepturilor Omului de a se pronunţa în speţe legate de numirile judecătorilor polonezi
Tribunalul Constituţional al Poloniei a emis miercuri o decizie în care neagă dreptul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a se pronunţa în speţe legate de numirile judecătorilor polonezi şi consideră ca fiind incompatibile cu Constituţia poloneză părţi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, informează Reuters.
”Articolul 6 al Convenţiei (…), în măsura în care include Tribunalul Constituţional în definiţia sa a unei instanţe, nu este compatibil” cu Constituţia Poloniei, motivează preşedinta Tribunalului Constituţional al Poloniei, Julia Przylebska.
Este ”o zi mare pentru statul de drept şi suveranitatea poloneze”, a transmis pe Twitter ministrul adjunct polonez al justiţiei, Sebastian Kaleta, salutând ”oprirea unei noi tentative ilegale de interferenţă externă în sistemul (judiciar) polonez”.
”Curtea Constituţională se debarasează de o hotărâre a CEDO care încalcă sistemul nostru” judiciar, a adăugat Kaleta. Hotărârea Tribunalului Constituţional al Poloniei vine în urma unei solicitări din partea Ministerului Justiţiei polonez de a se pronunţa asupra unui verdict prin care CEDO a considerat ilegală modalitatea de numire a judecătorilor în cadrul Tribunalului Constituţional polonez.
Anterior, într-un verdict separat, CEDO a considerat de asemenea ilegală noua cameră disciplinară creată în cadrul Curţii Supreme poloneze. Crearea acestei camere disciplinare a agravat conflictul dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema statului de drept, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a emis o hotărâre prin care cere Varşoviei să suspende activitatea acestei camere.
Această hotărâre a fost considerată neconstituţională de Tribunalul Constituţional polonez, care a contestat implicit întâietatea dreptului UE asupra celui al statelor membre şi a iritat astfel şi mai mult Bruxellesul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe baza căreia emite verdictele – are jurisdicţie asupra statelor membre ale Consiliului Europei, aşadar fără vreo legătură cu Uniunea Europeană sau cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dar contestatarii reformelor judiciare poloneze au apelat la fiecare dintre aceste instanţe supranaţionale.
Întrucât guvernul polonez nu a dizolvat respectiva cameră disciplinară, CJUE a emis o nouă hotărâre prin care impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi. Anterior, CJUE a mai stabilit o amendă împotriva Poloniei, de 500.000 de euro pe zi, pentru refuzul de a închide mina de lignit de la Turow.
Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a declarat că ”Polonia nu poate şi nu trebuie să plătească niciun zlot (moneda poloneză – n.red.)” din amenzile decise de CJUE, pentru că statul polonez nu trebuie să se supună ”fărădelegii”, el cerând în paralel Tribunalului Constituţional polonez să se pronunţe asupra legalităţii acestor amenzi.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luna trecută că Polonia trebuie să desfiinţeze noua Cameră disciplinară pentru judecători din cadrul Curţii Supreme înainte ca Bruxellesul să-i aprobe PNRR-ul.
În timp ce Bruxellesul consideră reformele judiciare poloneze o tentativă de control politic asupra justiţiei, guvernul de la Varşovia susţine că Polonia are nevoie de aceste reforme pentru a elimina corupţia din sistemul judiciar, relatează Agerpres.
sursa foto: CEDO / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii