
Trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, se va întâlni cu Putin în Rusia
Steve Witkoff, emisarul diplomatic al președintelui Trump, a plecat în Rusia și se așteaptă să se întâlnească cu președintele Vladimir Putin vineri, anunță Axios. Aceasta va fi a treia întâlnire între Witkoff și Putin, în contextul în care Trump insistă pentru obținerea unui armistițiu în războiul dintre Rusia și Ucraina.
Trump a devenit frustrat că negocierile nu au înregistrat progrese semnificative în ultimele săptămâni și a declarat la un moment dat că este „enervat” de comentariile făcute de Putin cu privire la Ucraina.
Dacă nu se ajunge la un armistițiu până la sfârșitul lunii, Trump ar putea cere sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, a declarat pentru Axios o sursă familiarizată cu situația.
„Vom afla destul de curând, în câteva săptămâni, nu luni, dacă Rusia este serioasă în privința păcii sau nu. Sper că este”, a declarat Secretarul de Stat Marco Rubio săptămâna trecută, în marja summitului NATO de la Bruxelles.
În timp ce Ucraina a fost de acord cu propunerea lui Trump pentru un armistițiu necondiționat și ulterior a acceptat planurile pentru un armistițiu maritim la scară mai redusă, Rusia a venit cu o serie de noi cerințe, inclusiv ridicarea unor sancțiuni americane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.