G4Media.ro

Trimiterea dosarului și a unui memory stick prin poștă, la Craiova –…

Foto: Posta Romana

Trimiterea dosarului și a unui memory stick prin poștă, la Craiova – proba eliminatorie în 2022 pentru orice școală din România care vrea să primească certificat de “Școală Europeană” de la Ministerul Educației. Plus puterea cifrei 9

Ministerul Educației anunță că reia, după doi ani de pauză, competiția “Școli Europene“ printr-un apel competitiv, adică o competiție între școli. Toată procedura ar trebui să demonstreze cât de “europeană“ este școala, adică modernă, implicată dezvoltarea proiectelor europene, în promovarea valorilor și standardelor europene. Cu toate acestea, procedura trădează un exercițiu birocratic rupt din secolul trecut. Dosarul pentru participare ar trebui să facă cel puțin două drumuri fizice la inspectorat, unul la inspectoratul școlar județean de care aparține școala, pentru avize, și un altul la Inspectoratul Școlar Județean Dolj, unde Ministerul Educației a externalizat analiza dosarelor de candidatură și în acest an, la fel ca în anii trecuți. La acesta din urmă dosarul trebuie să ajungă, obligatoriu, prin poșta tradițională.

Tot prin poștă, în plic/colet trebuie trimis și un “memory stick“, un dispozitiv de stocare pe care școlile pot pune documentele manageriale în format electronic (pdf) – lucru opțional potrivit procedurii detaliate mai jos.

Direcția Generală Învățământ Preuniversitar a trimis către toate Inspectoratele școlare Adresa Nr. 26642 din 18.03.2022. “Competiția „Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii“, scrie în documentul de la centru, avizat de secretarul de stat Florian Lixandru și semnat de doi directori din Ministerul Educației, un șef serviciu și un inspector general.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează