Tronsoane de drum închise în judetul Galați din cauza ninsorii abundente, viscolului și vizibilității reduse
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Poliţia Rutieră au decis să închidă circulaţia pe DN 24D, pe raza judeţului Galaţi, între localităţile Băleni şi Tuluceşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
(CNAIR) şi Poliţia Rutieră au decis să închidă circulaţia pe DN25, pe raza judeţului Galaţi, între localităţile Hanu Conachi şi Şendreni, din cauza ninsorii abundente şi a vizibilităţii reduse.
- „Din cauza ninsorii abundente, a viscolului şi a vizibilităţii reduse (10 – 25 metri), CNAIR şi Poliţia Rutieră au decis să închidă circulaţia pe DN 24D (km 51+000 – km 84+911), pe raza judeţului Galaţi, între localităţile Băleni şi Tuluceşti. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, atrage atenţia compania de drumuri.
- „Din cauza ninsorii abundente, a viscolului şi a vizibilităţii reduse (10 – 25 metri), CNAIR şi Poliţia Rutieră au decis să închidă circulaţia pe DN25 (km 31+000 – km 68+196) pe raza judeţului Galaţi între localităţile Hanu Conachi şi Şendreni. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, spune compania de drumuri, într-un comunicat remis sâmbătă Agerpres.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau pot fi accesate paginile de Facebook şi Twitter ale companiei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank