Trump acuză ABC News de ”trucarea” dezbaterii sale cu Harris
Donald Trump acuză miercuri că dezbaterea sa de marţi cu Kamala Harris a fost ”trucată” de către postul care a organizat-o, ABC News, în favoarea rivalei sale democrate în alegerile prezidenţiale americane de la 5 noiembrie, relatează AFP, transmite News.ro.
”A fost o afacere trucată, aşa cum presupuneam, când te uiţi la faptul că ei corectau tot (ceea ce spuneam eu) şi că ei nu o corectau pe ea”, a declarat Donald Trump despre cei doi jurnalişti de la ABC News care au moderat dezbaterea, David Muir şi Linsey Davis, care au revenit în cursul dezbaterii asupra declaraţiilor înşelătoare ale fostului preşedinte american.
De exemplu, Trump a preluat acuzaţii mincinoase ale taberei sale potrivit cărora migranţi mănâncă animale de companie într-un oraş american.
Miliardarul republican nu a apreciat nici susţinerea lui Taylor Swift, o artistă cu milioane de fani, a Kamalei Karris.
”Eu nu eram un fan al lui Taylor Swift (…). Ea pare să susţină în continuare un democrat şi probabil că va plăti preţul pe piaţa” vânzărilor muzicale, a declarat candidatul republican într-un interviu acordat Fox News.
El a evocat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o presupusă complicitate între Kamala Harris şi jurnalişti, scrie The Huffington Post
”Consider că este cea mai bună dezbatere a mea dintotdeauna, cu atât mai mult cât a fost rrei la unu!”, a scris el miercuri.
El nu este singurul în tabăra sa care acuză ABC News.
”Moderatorii puteau la fel de bine să fie plătiţi de Comitetul Naţional al democraţilor. Este ridicol. Este cea mai rea moderare a unei debateri din istorie”, a acuzat la Axios senatorul republican Lindsey Graham.
Comentatorul politic conservator Ben Shapiro i-a catalogat pe cei doi jurnlaişti drept ”o ruşine a profesiei”
Acuzaţii asemănătoare au fost proferate mai înainte de către unul dintre susţinătorii lui Donald Trump, Elon Musk.
”Eu nu cred că animatorii dezbaterii au fost drepţi cu Donald Trump”, a declarat el pe X.
”Atunci când este vorba să faci lucrurile să avanseze şi nu doar să spui cuvinte frumoase, sunt ferm convins că Trump va face o treabă mult mai bună”, a adăugat el.
Musk recunoaşte însă că democrata a ”depăşit aşteptările majorităţii oamenilor” în această dezbatere.
TRUMP, ÎMPINS PÂNĂ LA LIMITĂ
Kamala Harris şi Donald Trump, care repornesc încă de miercuri în contact cu alegătorii, au dezbătut aprig pe scenă, la Philadelphia, principalele teme care îi procupă pe americani cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor – avort, imigraţie, economie.
Vicepreşedinta în vârstă de 59 de ani l-a împins pe furtunoscul septuagenra până la limită.
Ea a enumerat mai întâi situaţiile de suferinţă în care se pot afla femei care trăiesc în satte care au restâns dur dreptul la avort.
Apoi a ironizat mărimea mitingurile de campanie ale miliardarului şi a dat asigurări că preşedintele Vladimir Putin ”îl va mânca dintr-o înghiţitură” pe Donald Trump.
Vizibil iritat, republicanul a contraatacat şi a acuzat-o pe vicepreşedintă de faptul că a ”copiat” programul economic al preşedintelui Joe Biden şi că lasă ”milioane de persoane să vină în ţara noastră din închisori, instituţii psihiatrice şi azile de nebuni” din străinătate.
Un profesor de la Universitatea Princeton, Julian Zelizer, consideră că Kamala Harris ”l-a împins (pe Donald Trump) către tipul de discurs care ilustrează haosul pe care l-a adus pe scena politică”.
Însă el aminteşte că dezbaterea ”poate că nu va mişca prea mult sondajele”.
Aceste întâlniri televizate sunt mereu momente puternice ale campaniei electorale, însă impactul lor asupra scrutinului este adesea limitat.
A existat însă o excepţie, şi anume dezbaterea din iunie între Joe Biden şi Donald Trump, care a precipitat retragerea preşedintelui democrat din cursă – una dintre cele mai mari răsturnări politice din istoria modernă.
O nouă confruntare între Kamala Harris şi Donald Trump înainte de scrutinul din noiembrie nu este exclusă.
Candidata democrată l-a provocat pe rivalul său republican la o a doua dezbatere.
O dezbatere între partenerii lor de cursă este prevăzută la 1 octombrie, la New York.
GREUTATEA POLITICĂ A FACT-CHECKING-ULUI
Potrivit Axios, această decizie a ABC de a verifica informaţiile false în direct, în timpul dezbaterii, a fost o noutate promovată de post.
Acest lucru nu s-a întâmplat la dezbaterea lui Joe Biden cu Donald Trump la CNN, la sfârşitul lui iunie, lucru care i-a permis fostului preşedinte republican să-şi desfăşoare retorica nestingherit şi să precipite căderea lui Joe Biden.
Argumentul folosirii fact-checking-ului ca armă în vederea favorizării democraţilor şi destabilizării lui Donald Trump este folosit frecvent de către republicanii, însă, cu toate acestea, ABC News a decis să recurgă la el.
”Cred că faptul că democraţii se simt exaltaţi şi că conservatorii se plâng de moderatori este un lucru bun”, a declarat un fost colaborator al lui Barack Obama la Casa Albă, Jon Lovett, un cofondator al Crooked Media, un grup media favorabil democraţilor.
Aceste acuzaţii de ”trucare” ar putea fi semnul faptului că Donald Trump este în defensivă, în contextul în care mai multe mediae americane şi stăine remarcă faptul că vicepreşedinta Kamala Haris a dominat larg dezbaterea cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii