G4Media.ro

Trump, acuzat că este împotriva ”unei Europe unite și puternice”. Ce-i reproșează…

Sursa foto: Facebook / Donald J. Trump

Trump, acuzat că este împotriva ”unei Europe unite și puternice”. Ce-i reproșează Donald Tusk președintelui SUA

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a acuzat pe preşedintele SUA, Donald Trump, că este împotriva creării ”unei Europe unite şi puternice”, într-un discurs susţinut sâmbătă în oraşul polonez Lodz, în care a vorbit şi despre alegerile europarlamentare la care se teme de creşterea popularităţii formaţiunilor naţionaliste, transmite Agerpres.

”Pentru prima dată în istorie avem o administraţie americană ce nu este entuziastă, ca să nu spun mai mult, faţă de o Europă unită şi puternică”, a spus Tusk. ”Vorbesc aici de fapte, nu de propagandă”, a susţinut în continuare fostul premier polonez, vorbind în faţa unei mulţimi cu o zi înainte de Centenarul independenţei Poloniei.

Tusk a formulat reproşuri la adresa lui Trump şi într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul polonez Gazeta Wyborcza, el afirmând că actualul preşedinte american doreşte o lume în care să fim ”noi, Statele Unite de o parte, şi de cealaltă parte diferite alte ţări dispersate”.

Referindu-se la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor, Tusk a vorbit despre apariţia unui curent naţionalist ostil Uniunii Europene.

”În acest parlament nu este exclus să fie reprezentate două curente, unul tot mai mult în culorile cămăşilor negre, antieuropean, care mizează tot mai mult pe naţionalism (…) şi un al doilea curent al celor care doresc să aprofundeze integrarea Uniunii Europene cât mai mult posibil”, explică preşedintele Consiliului European.

Evocând creşterea ”emoţiilor anti-europene” în mai multe capitale din statele UE, Tusk a apreciat că acestea ”nu privesc deocamdată liderii, dar astfel de forţe cresc sub ochii noştri”, caracterizându-le drept ”forţe care mizează mai mult pe conflicte decât pe cooperare, pe dezintegrare mai mult decât pe integrare”.

În discursul său, fostul premier polonez provenit din rândurile liberalilor aflaţi acum în opoziţie, s-a îndreptat şi împotriva actualului guvern conservator de la Varşovia aflat în conflict cu Bruxelles-ul pe tema reformelor în justiţie.

După ce recent a vorbit despre riscul unui Polexit (o ieşire a Poloniei din UE), deşi guvernul polonez a negat orice intenţie de acest fel, Tusk a criticat atitudinea acestui guvern faţă de instituţiile europene. ”Cei care se opun unei prezenţe puternice a Poloniei în Europa acţionează de facto împotriva independenţei noastre”, a indicat el, afirmând în concluzie că ”depinde de noi (polonezii n.red) dacă (…) politicienii vor demola UE şi vor scoate Polonia din UE”.

La începutul săptămânii, Donald Tusk a fost chestionat de o comisie parlamentară de la Varşovia cu privire la implicarea sa în scandalul fondului Amber Gold în perioada când a fost premier. Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare în Polonia, îl acuză pe Tusk că nu a luat măsuri împotriva acestui fond de investiţii, de fapt o structură piramidală care a păgubit circa 10.000 de deponenţi.

(Foto: Facebook)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Macron vrea sa atace SUA dupa ce Franta a fost eliberata de americani.

  2. tusk a fost foarte apropiat de rusia cand a fost premier al poloniei. e logic ca tusk sa fie antiamerican.

  3. Europa nu a fost unita nicioadata, nici macar in anii de glorie ai Imperiului Roman. De ce ar reusi Merkel si macron, doi politicieni mediocrii? Civilizatia vestica nu poate supravietui decat condusa de un politician puternic care sa arunce la gunoi principiul corectitudinii politice si paguboaselor tratate economice si de mediu. Acest este Trump.

  4. Ma uit la comentariile de mai sus si nu-mi dau seama daca autorii sunt sarcastici \ troli platiti \ retarzi.