Trump ar putea avea dreptate în privința încheierii războiului din Ucraina (FT)

E un clișeu vechi de când lumea care spune că meseria de soldat înseamnă să stai mai tot timpul într-o așteptare întreruptă doar arareori de scurte puseuri de acțiune. Același lucru poate fi spus și despre diplomație. A trecut deja un an de când toate părțile implicate în războiul din Ucraina au stat să aștepte rezultatul alegerilor din SUA. Victoria tranșantă a lui Donald Trump i-a pus capăt expectativei – și a accelerat conceperea de planuri privind sfârșitul conflictului, scrie THE FINANCIAL TIMES , citat de Rador Radio România.

Trump insistă de multă vreme că oprirea războiului e o prioritate. Și, lăsând la o parte toate întrebările pe care în mod firesc și le pun referitor la calea spre pace, aliații Americii presupun că e o promisiune pe care vrea să și-o îndeplinească. La Bruxelles tot mai multă lume se așteaptă la un armistițiu, dacă nu chiar la o formă sau alta de pace, în 2025. Problema puterilor europene e cum să ghideze întregul proces spre un final acceptabil. Preeminența militară a SUA îi conferă lui Trump cel mai important cuvânt de spus în privința procesului, dar și europenii au influență. Trebuie numai să și-o folosească.

Unii încă vor mai susține argumentul nobil cum că unicul epilog acceptabil înseamnă retragerea trupelor ruse dincolo de granițele existente la colapsul URSS în 1991. Consimțirea la modificări formale ale frontierei e exclusă pentru Kiev și o majoritate a aliaților săi. În schimb, în Ucraina, SUA și Europa se coagulează tot mai mult o viziune comună referitoare la cel mai probabil deznodământ: un conflict înghețat prin care chestiunea frontierei va fi amânată indefinit.

Apropiați ai lui Michael Waltz, ales de Trump pentru postul de consilier de securitate națională, și alți membri ai viitoarei echipe de politică externă de la Casa Albă au vorbit deja despre o variantă sau alta de Linie de Control precum în Coreea, cu granițe convenite provizoriu, în calitate de scenariu credibil. Întrebările cruciale sunt: cum poate fi implementat un asemenea acord – și, firește, cum poate fi determinat președintele rus Vladimir Putin să se așeze la negocieri, dat fiind că luptele înclină acum în favoarea lui.

Cât despre garantarea acordului, apropiații lui Trump susțin categoric că nu va fi detașat acolo nici măcar un singur soldat american. Soluția preferată a anilor ’90, o forță ONU, iese din discuție din cauza impasului din Consiliul de Securitate al ONU. Și astfel nu mai rămâne decât Europa, adică fie forțe NATO non-americane, fie o forță europeană ad-hoc. Aici regăsim pârghiile de influență ale europenilor.

Margus Tsahkna, ministrul eston de externe, a rupt tăcerea săptămâna aceasta și a declarat pentru FT că Europa ar trebui să fie pregătită să trimită forțe în Ucraina pentru a garanta un acord de pace. În jargonul politic londonez, a înălțat un zmeu [a încerca marea cu degetul – n.trad.]. Lucru interesant, două zile mai târziu zmeul respectiv încă plana, ceea ce înseamnă că țările europene încep să ia acum în calcul dacă și cum ar putea conveni asupra unei astfel de măsuri.

Spre deosebire de războiul rece, în care soarta europenilor era decisă peste capetele lor de Washington și Moscova, diplomații europeni consideră că acum vor avea și ei un cuvânt de spus, dat fiind că dețin argumentul detașării de trupe proprii, iar prin aceasta au dreptul de a impune anumite condiții. Fără o astfel de garanție, riscul ca Putin să testeze soliditatea acelei forțe violând termenii acordului e mult prea mare pentru ca majoritatea guvernelor să accepte detașarea de trupe.

Mai există și scenariul de coșmar pentru Ucraina, acela în care Trump va forța un acord șubred de pace în termenii dictați de Putin. Însă conducătorii europeni sunt optimiști în privința faptului că Trump îi va asculta și că oricum nu-și dorește ca de numele lui să rămână legată cucerirea Ucrainei de către Rusia. „Trump vrea s-o rezolve, dar nu cu orice preț”, a declarat un demnitar european. „Nu poate fi vorba de o capitulare a Ucrainei, și nici de un fiasco precum cel din Afganistan de acum patru ani.

Așadar opinia generală e că Trump ar putea aproba garanții de securitate pentru Ucraina – deși n-ar merge chiar până la invitarea Kievului în NATO. O idee vehiculată de cercul lui e angajamentul ca SUA să intervină iar în caz că Putin ar viola pacea. Pe scurt, și în teorie cel puțin, lui Putin nu i s-ar permite să submineze acordul, așa cum s-a întâmplat cu cele de la Minsk din 2014 și 2015, care chipurile ar fi pus capăt luptelor și unei prime etape a războiului. O altă idee luată în calcul e consolidarea căii de aderare a Ucrainei la UE, fie și pe termen lung.

Toate acestea se bazează pe ideea că Putin poate fi determinat să asculte. La prima vedere, potențialul de escaladare a conflictului e mai îngrijorător ca niciodată. Decizia administrației Biden de a-i permite Ucrainei să lovească adânc în Rusia a determinat Kremlinul să lovească în premieră Ucraina cu o rachetă balistică intercontinentală. Însă această decizie occidentală se încadrează în concepția adoptată mai nou de Ucraina și aliații ei: „pace prin forță”.

Sloganul i-a fost atribuit prima dată împăratului roman Hadrian din secolul 2. În Ucraina secolului 21 acesta se traduce prin aplicarea unei presiuni extreme asupra Rusiei. Waltz îmi spunea în septembrie că mai sunt și alte moduri de a presa Rusia, de pildă saturarea pieței cu petrol american ieftin pentru a submina economia rusă dependentă de petrol. Și se mai poate folosi și zăhărelul, nu numai bâta.

Multe rămân încă necunoscute. Poate fi influențată China pentru a presa și ea Moscova? Ce se va întâmpla cu sancțiunile? Și, mai presus de toate, Rusia ar putea fi dezinteresată de acord. Totuși, în această primă fază, a fost spart un blocaj. Multe din numirile lui Trump au fost întâmpinate cu exasperare de aliații Americii, dar nu și Waltz și nici Marco Rubio, viitorul secretar de stat. Demnitarii europeni admit acum că în primul lui mandat Trump a procedat corect forțându-i să-și mărească bugetele militare. Iar unii dintre ei îndrăznesc să întrebe dacă nu cumva Trump ar putea avea din nou dreptate, determinându-i pe toți să se concentreze pe calea optimă de a încheia acest război.