G4Media.ro

Trump atacă Departamentul de Justiţie într-un discurs susţinut în Georgia: Această persecuţie…

sursa foto: Facebook/ Donald Trump

Trump atacă Departamentul de Justiţie într-un discurs susţinut în Georgia: Această persecuţie brutală este o parodie a justiţiei / Fostul preşedinte urmează să apară marți pentru prima dată în acest caz la un tribunal din Miami

În prima sa apariţie publică după anunţul privind inculparea sa penală în ancheta privind documentele clasificate găsite la locuinţa din Mar-a-Lago, Florida, fostul preşedinte american Donald Trump şi-a intensificat, sâmbătă, atacurile la adresa Departamentului de Justiţie al SUA, relatează Reuters, citat de News.ro.

Donald Trump i-a acuzat pe procurori, fără a oferi nicio dovadă, că au desfăşurat o campanie motivată politic, menită să compromită alegerea sa la Casa Albă.

Luând cuvântul la convenţia Partidului Republican din statul Georgia, fostul preşedinte a afirmat că Joe Biden a orchestrat acuzaţiile pentru a-i submina campania şi a deturna atenţia de la investigaţiile desfăşurate de Congres şi de autorităţile federale asupra fiului actualului preşedinte american.

Nu există nicio dovadă care să susţină acuzaţiile aduse de Donald Trump. Departamentul de Justiţie asigură că toate deciziile sale privind investigaţiile sunt luate fără a ţine cont de politică. Joe Biden a declarat că nu se va implica în ancheta asupra predecesorului său, scrie Reuters.

„Această acuzaţie ridicolă şi lipsită de temei a Departamentului de Injustiţie al administraţiei Biden va rămâne în istorie ca unul dintre cele mai oribile abuzuri de putere din istoria ţării noastre”, a declarat Donald Trump.

„Această persecuţie brutală este o parodie a justiţiei”, a spus el.

Donald Trump a fost acuzat de 37 de capete de acuzare în cadrul anchetei privind modul în care a gestionat documentele clasificate ale guvernului american găsite anul trecut în locuinţa sa din Florida.

Fostul preşedinte urmează să aară pentru prima dată în acest caz marţi la un tribunal din Miami, în ajunul celei de-a 77-a aniversări a sa.

Această punere sub acuzare intervine într-un moment în care Donald Trump face campanie pentru nominalizarea republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Acest Sosoaca american, devine pe zi ce trece si mai penibil…

    • Ca e penibil nu ar fi o problema pentru restul lumii. Problema este ca are zeci de milioane de simpatizanti – aici e marea problema. Si motivele pentru care presedintii in general sunt scutiti de circ. Mie mi-e cam frica de reactia sustinatorilor lui.