G4Media.ro

Trump desfiinţează biroul însărcinat cu diplomaţia climatică americană / SUA sunt al…

sursa foto: SD Pictures/Pixabay

Trump desfiinţează biroul însărcinat cu diplomaţia climatică americană / SUA sunt al doilea poluator mondial după China

Biroul american însărcinat cu diplomaţia climatică urmează să fie desfiinţat, confirmă Guvernul lui Donald Trump, la trei luni după anunţarea unei noi retrageri a Statelor Unite – primul poluator istoric mondial – din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, care alimentează temeri cu privire la lipsa Washingtonului la COP30, prevăzut în noiembrie la Belém, în Brazilia, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.

”Nu vom participa la acorduri şi iniţiative internaţionale care nu reflectă valorile ţării noastre”, a justificat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, în subordinea căruia se află acest birou, care apreciază că acesta este ”inutil”.

Biroul este însărcinat să reprezinte Statele Unite la negocieri diplomatice climatice încadrate de ONU, care organizează Conferinţa pe tema luptei împotriva încălzirii globale (COP).

Suspendarea biroului alimentează temeri cu privire la o absenţă a Statelor Unite la COP30, care urmează să aibă loc în noiembrie la Belem, în Brazilia.

Acest lucru ar constitui o schimbare majoră, în contextul în care Statele Unite şi-au menţinut până în prezent participarea la aceste negocieri climatice, inclusiv în administraţii reticente.

Anunţul închiderii biroului intervine după anunţarea la sfârşitul lui ianuarie a retragerii Statelor Unite din Acordul de la Paris din 2015 – care urmează să intre în vigoare în ianuarie 2026 -, după o absenţă remarcată a primei economii mondiale de la discuţii şi negocieri în acest subiect.

La sfârşitul lui februarie, Statele Unite au fost marile absente la o reuniune importantă a experţilor climatici mandataţi de ONU (GIEC).

Din Acordul de la Paris, încheiat în 2015 sub egida ONU, fac parte aproape toate ţările lumii, iar documentul vizează o menţinere a încălzirii globale sun un anumit prag şi o reducere considerabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Statele Unite – al doilea poluator mondial după China – a ieşit deja, pentru o scurtă perioadă de timp, în primul mandat al lui Donald Trump (2017-2021), după care Joe Biden le-a readus în tratat.

Această nouă retragere pune în pericol eforturi de frânare a modificărilor climatice şi intervine în contextul în care Pământul intră în al treilea an la rând cu temperaturi istoric de mari, după ce 2024 a devenit cel mai cald an înregistrat vreodată, bătând recordul din 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. A desfiintat un lucru inutil!
    Observati ca in Romania nu se desfiinteaza nimic😡

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.