Trump, favorabil vizelor pentru migranţii calificaţi: Întotdeauna am crezut în programul H1-B. L-am folosit de multe ori
Donald Trump s-a arătat sâmbătă favorabil, la fel ca Elon Musk, unei categorii de vize americane destinate lucrătorilor străini calificaţi, într-un moment în care disensiunile pe această temă agită propria tabără, notează AFP, conform Agerpres.
„Întotdeauna am crezut în programul H1-B. L-am folosit de multe ori”, a declarat preşedintele ales al Statelor Unite pentru tabloidul conservator New York Post, referindu-se la angajaţii propriilor companii.
De câteva zile, unii dintre susţinătorii săi din domeniul tehnologiei de vârf, printre care Elon Musk, se ceartă pe această problemă cu figuri conservatoare din clanul său, cu poziţii înverşunate împotriva imigraţiei.
Vizele H1-B permit companiilor să aducă lucrători străini cu calificări specifice în Statele Unite şi sunt foarte utilizate de Silicon Valley.
Multimiliardarul Elon Musk, care a devenit un apropiat al lui Donald Trump şi s-a născut în Africa de Sud, a beneficiat el însuşi de acest tip de viză în trecut.
„Motivul pentru care sunt în America ca atâţia oameni esenţiali care au construit SpaceX, Tesla şi sute de alte companii (…) este din cauza H1-B”, a afirmat Elon Musk, vineri, pe reţeaua sa X, promiţând „că va merge la război pentru această problemă”.
Un discurs care deranjează anumite figuri conservatoare, în contextul în care Donald Trump a fost ales cu un program în primul rând anti-imigraţie.
Fostul consilier al lui Donald Trump la Casa Albă, ideologul populist de dreapta Steve Bannon, a criticat vineri într-o emisiune „escrocheria oligarhilor din Silicon Valley de a lua slujbele cetăţenilor americani”.
În trecut, Donald Trump şi-a exprimat opoziţia faţă de vizele H1-B pe care le-a descris drept „foarte nedrepte faţă de lucrătorii noştri americani”. Iar în timpul primului său mandat, el a pus în aplicare anumite restricţii asupra acestor vize, înainte ca acestea să fie ridicate de administraţia preşedintelui în exerciţiu Joe Biden.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.