
Trump, în prima sa vizită internaţională la funeraliile Papei Francisc I / A plecat, vineri , împreună cu Prima Doamnă Melania Trump, către Roma
Preşedintele american Donald Trump a plecat vineri, împreună cu Prima Doamnă Melania Trump, către Roma – în prima sa vizită internaţională de când a fost învestit -, unde urmează să sosească la ora locală 22.50 (23.50, ora României), pentru a asista sâmbătă la funeraliile lui Francisc I alături de alţi lideri ai lumii, cărora le-a aruncat neîncetat, începând din ianuarie, săgeţi comerciale şi diplomatice, relatează AFP, preluată de News.ro.
El a anunţat înainte de plecarea în capitala italiană că a planificat mai multe întâlniri bilaterale în marja funeraliilor Papei, fără să precizeze cu cine.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că ”ar vrea” să se întâlnească cu omologul său american la Vatican.
Donald Trump l-a acuzat săptămâna aceasta în mod violent de sabotarea unui viitor acord de pace cu Rusia.
El prevedea, la fel ca în primul său mandat (2017-2021), să efectueze prima vizită în străinătate în Arabia Saudită, însă moartea Papei Francisc i-a schimbat planurile.
Donald Trump, care se defineşte drept un creştin ”fără apartenenţă”, a pus să se coboare în bernă steaguriole la clădirile publice din Statele Unite, un omagiu adus iezuitului argentinian care-i critica politica împotriva migranţilor.
Vineri, el declarat despre Francisc că era un om ”fantastic”, care ”iubea lumea”.
”O PERSOANĂ CARE VREA SĂ CONSTRUIASCĂ ZIDURI ŞI NU PODURI NU ESTE CREŞTINĂ”
Prin francheţea sa notorie, Francisc l-a atacat pe Donald Trump încă din februarie 2016, pe când miliardarul nu era candidat la fotoliul de la Casa Albă.
”O persoană care vrea să construiască ziduri şi nu poduri nu este creştină”, declara Suveranul Pontif.
Fostul preşedinte democrat Joe Biden, care era un apropiat a Papei Francisc, urmează să fie prezent la funeralii împreună cu fosta Primă Doamnă Jill Biden.
Ei călătoresc separat şi nu împreună cu succesorii lor, anunţă biroul fostului şef de stat,
La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, preşedintele de atunci George W. Bush i-a luat cu el pe predecesorii săi, Bill Clinton şi tatăl său, George Bush Senior.
În afară de ceremonia religioasă Trump urmează să ia parte la o înâlnire diplomatică de o anvergură rară.
Aproximativ 50 de şefi de stat şi zece suverani şi-au confirmat până în prezent prezenţa, potrivit Vaticanului.
Republicanul a zdruncinat după ce a revenit la putere ordinea diplomatică şi economică mondiale prin retorica sa naţionalistă, prin punerea în discuţie a rolului militar al Statelor Unute şi prin taxele sale vamale.
În cea de a doua deplasare internaţională, Donald Trump urmează să efectueze un turneu în Orientul Mijlociu, în Arabia Saudiră, Qatar şi Emiratele Arabe Unite (EAU), în perioada 13-18 mai.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.