G4Media.ro

Trump plănuiește să dea 10.000 de dolari anual fiecărui groenlandez pentru a…

Sursa: Google maps

Trump plănuiește să dea 10.000 de dolari anual fiecărui groenlandez pentru a anexa Groenlanda

Preşedintele american Donald Trump vrea să plătească 10.000 de dolari fiecărui locuitor al Groenlandei pentru a-i convinge să intre în Statele Unite – plăţi care să înlocuiască o subvenţie anuală de 600 de milioane de dolari alocată de Danemarca -, după ce a declarat în mai multe rânduri că vrea să anexeze acest teritoriu autonom danez, dezvăluie The New York Times (NYT), citat de News.ro.

Cotidianul american dezvăluie că Executivul american a luat în calcul, în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale (NSC), să le ofere această sumă de bani tuturor locuitorilor acestui teritoriu arctic, în speranţa că această ofertă va fi mai atrăgătoare decât suvbvenţia plătită în prezent anual de Danemarca.

Însă, în prezent, populaţia locală nu este atrasă de planul anexării al lui Donald Trump.

Miliardarul republican a pus ochii pe teritoriul danez de mai multe luni.

”Din motive se securitate naţională şi de libertate în lume  Statele Unite ale Americii estimează că proprietatea şi controlul Groenlandei sunt o necesitate absolută”, declara pe X Donald Trump abia ales.

Într-un discurs pe care l-a susţinut în Congres la începutul lui martie, locatarul Casei Albe declara că vrea să pună mâna pe Groenlanda ”într-un fel sau altul”.

Donald Trump este atras atât de profitul economic pe care l-ar putea aduce insula Statelor Unite prin zăcămintele importante de uraniu, aur, cupru şi petrol din subsolul groenlandez, cât şi de poziţia strategică a acesteia.

Deţinerea Groenlandei ar permite controlul unei părţi a rutei care leagă oceanele Pacific şi Atlantic pe la Polul Nord, folosită de către Statele Unite, China şi Rusia.

Într-un discrus la singura bază militară americană în Groenlanda, vicepreedintele american J. D. Vance acuza la sfârşitul lui martie că Danemarca ”n-a făcut treabă bună pentru poporul groenlandez” şi că nu a investit suficient în uriaşa insulă arctică pe care o râvneşte Trump.

”Acordul apărării din 1951 le oferă Statelor Unite numeroase posibilităţi să aibă o prezenţă militară mult mai puternică în Groenlanda. Dacă asta vreţi, haideţi să discutăm despre asta”, i-a replicat şeful diplomaţiei daneze, referindu-se la un text care reglementează prezenţa americană în Groenlanda.

Un oficial a nuanţat la NYT aceste declaraţii.

În pofida declaraţiilor repetate ale lui Donald Trump în acest sens, miliardarul nu a luat în calcul niciodată în mod serios să recurgă la forţă, dă asigurări NYT acest oficial.

Echipa lui Donald Trump a declarat în mai multe rânduri că majoritatea groenlandezilor sunt descendenţi ai unor populaţii inuite venite din Alaska în urmă cu mai mult secole.

Prin acest procedeu, Washingtonul speră să creeze un anumite ”sentiment de rudenie” cu populaţiile autohtone din statul american Alaska.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Merge Georgel la maralago si ii vinde si schema cum sa le promita locuinte cu 35000$.
    E ca si facut…

  2. La cum evoluează situația cu tarifele vamale, în câțiva ani cu $10000 se va mai putea cumpăra o pâine și un kilogeam de pește.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.