G4Media.ro

Trump promite să „rezolve” războiul din Ucraina într-o întâlnire cu Zelenski la…

Sursa foto: ID 68072390 © Joe Sohm | Dreamstime.com

Trump promite să „rezolve” războiul din Ucraina într-o întâlnire cu Zelenski la Trump Tower: Cred că putem găsi un acord care să fie bun pentru ambele părţi

Donald Trump şi Volodimir Zelenski au discutat vineri, la New York, într-o întâlnire extrem de delicată, în urma unor critici aprige ale miliardarului republican privind ajutorul american masiv acordat Ucrainei, relatează AFP, conform News.ro.

Preşedintele ucrainean a sosit vineri dimineaţa la una dintre proplirietăţile miliardarului, Trump Tower.

”Vom avea o reuniune constructivă azi” a declarat Donad Trump, care a lăudat ”relaţia (sa) foarte bună” cu Volodimir Zelenski, dar şi cu preşedintele rus Vladimir Putin.

”Suntem de acord să spunem că trebuie să se piună capăt Războiului din Ucraina”, a declarat la rândul său preşedintele ucrainean.

Aflat în vizită în Statele Unite de duminică, el se întâlneşete cu fostul preşedinte american asigurat de susţinerea actualei administraţii, dar, evident, îngrijorat de viitorul ajutorului ţării sale aflate în război, în cazul unei victorii a lui Donald trump în alegeirle de la 5 noiembrie.

Candidatul republican, care a făcut din ”America mai întâi” una dintre emblemele preşedinţiei sale, denunţă cu regularitate sumele faraonice plătite Kievului de către Washington din 2022.

Săptămâna aceasta, septuagenarul la catalogat pe Volodimir Zelenski ”cel mai bun agent de vâznări de pe planetă”. ”De foecare dată când vine în ţara noastră, el pleacă cu 60 de miliarde de dolari”, l-a ironizat el.

Săptămâna trecută, preşeidnţia ucraineană a anunţat că Zelenski prevedea să se întâlnească cu fostul preşedinte în timpul vizitei sale în Statele Unite – a patra de la începutul invaziei ruse.

Însă această întrevedere a fost lăsată în suspans, potrivit presei americane, din cauză că republicanul nu a apreciat un interviu acordat de către liderul ucrainean revistei The New Yorker, în care spunea că miliardarul nu ştie ”cu adevărat cum să oprească războiul”.

Donald Trump a pretins în mai multe rânduri că, dacă este ales, va ”rezolva” războiul între Rusia şi Ucraina ”în 24 de ore”, fără să explice vreodară cum anume.

”Cred că putem găsi un acord care să fie bun pentru ambele părţi”, a repetat el vineri.

Întâlnirea dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski are loc la o zi după o vizită la Washington a preşedintelui ucrainean, unde s-a întâlnit cu preşedintele în exerciţiu Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris, după ce a trecut prin Congresul american.

”Rusia nu va învinge”, a dat asigurări Joe Biden primindu-l la Casa Albă. În vederea ”ajutării Ucrainei să câştige acest război”, el a anunţat mai devreme o ”creştere a ajutorului în domeniul securităţii”, însă fără să dea unda verde sperată de Kiev pentru a trage către Rusia rachete cu rază lungă de acţiune fabricate în Statele Unite.

”Acest război poate fi câştigat şi o pace dreaptă poate fi încheiată, dar numai cu Statele Unite”, a pledat Volodimir Zelenski, venit să-şi expună ”planul victoriei” care să pună capăt invaziei ruse lansate la 24 februarie 2022.

”CAPITULARE”

”Susţinerea mea faţă de poportul ucrainean este de neclintit”, l-a asigurat candidata la Casa Albă Kamala Harris într-o întâlnire separată.

”Există oameni în ţara mea care ar vrea să oblige Ucraina să-şi abandoneze porţiuni largi ale teritoriului suveran (…). Acestea sunt propuneri de capitulare, ceea ce este periculos şi iresponsabil”, a adăugat ea, referindu-se la republicanul Donald Trump.

Moscova, ale cărei trupe avansează în ultimele luni împotriva forţelor Kievului, a revendicat joi cucerirea Ukrainskului, un oraş în regiunea Doneţl, în estul Ucrainei.

Cucerirea Donbasului, un bazin industrial ucrainean care cuprinde regiunea Doneţk, este ”prioritatea numărul unu” a preşedintelui Vladimir Putin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...