
Trump salută „o zi mare pentru Germania şi pentru SUA”, după victoria conservatorilor
Preşedintele SUA, Donald Trump, a felicitat blocul conservator german CDU/CSU pentru victoria sa în alegerile parlamentare de duminică, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
„Se pare că partidul conservator din Germania a câştigat marile alegeri foarte aşteptate”, a postat Trump pe platforma sa Truth Social, într-un mesaj scris cu majuscule, după ce rezultatele iniţiale au indicat că alianţa de centru-dreapta conduce cu 28,5% din voturi.
„La fel ca în SUA, poporul Germaniei s-a săturat de agenda lipsită de raţiune, în special pe energie şi imigraţie, care a predominat atâţia ani”, a comentat preşedintele.
„Este o zi mare pentru Germania şi pentru Statele Unite ale Americii sub conducerea unui domn pe nume Donald J. Trump”, a adăugat el. „Felicitări tuturor – mai multe victorii în continuare!!!”
Consilierul lui Trump Elon Musk şi-a manifestat deschis sprijinul pentru partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a ieşit pe locul doi, cu circa 20% din voturi, aminteşte dpa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.