G4Media.ro

Trump spune că este „o medalie de onoare” faptul că SUA are…

Sursa Foto: Facebook / Donald Trump

Trump spune că este „o medalie de onoare” faptul că SUA are cele mai multe infectări COVID-19 din lume

Preşedintele Donald Trump este de părere că plasarea Statelor Unite pe primul loc în lume ca număr de cazuri de Covid-19 este „o medalie de onoare”, pentru că înseamnă că SUA au efectuat cele mai multe teste, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Trump a declarat reporterilor la o întâlnire a cabinetului: „Când se spune conducem ca număr de cazuri, asta pentru că facem mai multe teste decât oricine”.

El a spus că vede numărul „dintr-o anumită perspectivă, ca fiind un lucru bun”.

„Văd asta ca o medalie de onoare. Serios, este o medalie de onoare. Este un omagiu adus testărilor şi muncii pe care mulţi profesionişti o fac”.

Trump a declarat că în SUA (ţară cu peste 320 de milioane de locuitori) au fost făcute 14 milioane de teste şi a comparat numărul cu cel al Germaniei (ţară cu 83 de milioane de locuitori), de 2 milioane de teste.

Rata de testare în SUA este ridicată, dar nu cea mai ridicată din lume. Totalul testelor făcute la 1.000 de oameni se află pe locul al patrulea, după Danemarca, Italia şi Noua Zeelandă.

În prezent, în Statele Unite au fost înregistrate peste 1,52 milioane de cazuri. Ţara este urmată de Rusia, cu aproximativ 300.000 de contaminări.

Statele Unite au înregistrat şi cel mai mare număr de decese la nivel mondial, 91.921. Din acest punct de vedere, sunt urmate de Marea Britanie, cu 35.422 de decese, şi de Italia, cu 32.169, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Sursa Foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

28 comentarii

  1. Pff! Eu sunt aici doar pentru cei trei creitari de la centru.

    • Creitari? Unde lucrezi? Ca eu iau euro și lei ca orice patriot care se respecta.

    • trump e cu vaca!

    • Termină, că ma faci de băcănie! Căutați și voi in jurul sediului din Kiseleff10 pe unul priceput, că de când a intrat Daddy la puscărie nu mai aveți umor in sediu nici cât să-l inveseliți pe nea Nelu…

    • Craitarul era moneda in Imperiul austriac. Esti cu defrisarile, sau cu mulsul petrolului?

  2. America first! Prima la numar de testari, de infectari, prima la decese.
    Totul e motiv de mandrie la Trump. Bolnavii lor sunt mai bolnavi, febra mai mare. Cetatenii americani iau cele mai multe tratamente de covid, chiar daca nu se stie ca functioneaza cu siguranta.

  3. A fost un film in 2006 numit Idiocracy. Scenaristul a gresit cu doar 484 de ani, deja SUA a devensat India si a devenit the biggest ideocracy in the world.

    „Idiocracy is a 2006 American science fiction comedy film directed by Mike Judge and co-written by Judge and Etan Cohen. Starring Luke Wilson, Maya Rudolph, and Dax Shepard, it follows an American soldier who takes part in a classified hibernation experiment, only to be accidentally frozen for too long and awaken 500 years later in a dystopian world where commercialism has run rampant, mankind has embraced anti-intellectualism, and society is devoid of traits such as intellectual curiosity, social responsibility, justice, and human rights.”

    • Plus minus doi ani 🙃

    • Acum 15 ani as fi ras cu pofta vazand acel film, Acum mi-a cam pierit rasul.

      Am discutat lunile astea cu oameni ce pareau normali la cap, oameni cu carte, oameni cu slujbe bune. Patura de sus a societatii, cum s-ar zice. Nu oameni saraci si necajiti, nu oameni fara casa. Si am aflat tot felul de lucruri, gen:
      – vaccinurile sunt inutile, bolile au fost eradicate doar pentru ca oamenii au mancat mai bine si au inceput sa se spele
      – daca apare un vaccin omologat international pentru Covid-19, ei refuza sa faca acel vaccin (motivele sunt diverse si confuze)
      – este clar ca fundatia lui Bill Gates a creat virusul, pentru a vinde apoi vaccinul (iarasi, motivele sunt diverse si confuze)
      – pandemia in nordul Italiei nu exista, sunt doar mincini ale massmedia si atat. In fapt, pandemia nu exista niciunde in lume, e doar o mare minciuna, pentru ca „sunt interse mari”
      – in general, nu poti avea incredere in niciun om politic, in nicio organizatie medicala, in niciun doctor specialist in domeniul in cauza (cercetator, virusolog, epidemiolog, penumolog). Fie sunt prosti, fie mint, ca au interese legate de diverse entitati malefice si difuze (industria Pharma,banci, masonerie, oculta mondiala, corporatiile lui Bill Gates, etc),
      – Tehnologia 5G nu doar ca e daunatoare pentru sanatate (asta as intelege, ca temere), dar are si N alte efecte adeverse, in primul rand iti poate anula vointa si devii extrem de usor manipulabil. Evident se aplica si aici punctul de mai sus, e complet inutil sa asculti ce spun specialisti in telecomunicatii sau studii stiintifice legate de subiect, sunt vanduti sau nu stiu ce spun

      Si asa mai departe. Nu e asa ca suntem parca din ce in ce mai pregatiti de scenariul din Idiocracy? Parca vrem musai sa ne reintoarcem in Evul Mediu, calare pe conexiunile de banda larga Internet, facebook si Netflix. A, si sa nu uit, in mare parte calare si pe PC-urile pe care de 30 de ani ruleaza sistemul de operare produs de compania lui Bill Gates.

  4. aici are dreptate. Evident, sistemul american isi face cel mai bine treaba. Se fac testari si raportari pe bune si nu se ia in deradere munca specialistilor.

    • Giculica, asa e! Mare dreptate ai! Cum sa fie, bah, cel mai bun sistem sanitar, atata vreme cat mor oamenii pe capete?! Ce treaba isi face sistemul ala sanitar atata timp cat aleg cine este intubat si cine nu?! Asa numesti tu spital bun? S-o mierlesti in ATI?

  5. Nenea Trumpeta mai bine si-ar trage un glomt in cap. sa fie mandru ca este primul. Si ultimul pe care-l vede!

    Ce idiot!

  6. Dragi colegi,
    Dacă de azi inainte veti observa in comentariile mele o lipsă inexplicabilă a umorului şi cel mai important: mesajul transmis vă va lăsa impresia că ar fi ticluit in Kiseleff10, atunci trebuie sa ştiti ca NU SUNT EU acela…
    Da…, s-a intamplat…., sunt bântuit de un trimis al Diavolului de la Răsărit…, dar nu vă faceti probleme, că odata cu adâncirea crizei financiare, Crăcănel nu va mai fi la fel de dispus in a ”strica orzul pe gaste”, iar fraierul care acum se foloseşte de numele meu se va multumi şi cu cei 2% puşi deoparte pentru G4Media…
    Vă multumesc pentru atentie!

    • Doar eu cred ca am umor. Ma cred diavol ironic dar sunt doar unu cu internet in garsoniera. “Dragi colegi”, mult succes și postări dese.

    • @Scaraoțchi
      Stai liniștit…. că se simte duhoarea de ciumă roșie a individului postac…
      Îți dai seama că sunt fierți: unul la pușcărie, alta la sarmale, altul cu leșinuri…. deja sunt pe drumul spre dezintegrare!
      Problema este ce mai papă gura postacilor???
      Rămân asistați social, își găsesc un job cu carte de muncă???? Nasol pentru ei!!!!

    • Nu ca noi care suntem la putere acum. Are Sica grija de noi. Pai doar e domnu’ Câțu la butoane. Ne dublează leafa!

    • @Manuela: Gura postacilor va mananca si de acum inainte hrana lor favorita, placuta suedeza. La fel ca sefii lor, postacii inghit cu nesat placute suedeze proaspete, murate (din cele vechi de pe vremea lui dedi…), zemoase, vascoase, lipicioase iar cei care se disting prin postari „deosebite” au dreptul la rafinamentul suprem: pipe au merde!
      !ucseluciov mff ,dsp mmF

    • Băi retarzilor…. noi avem lefurile noastre, nu depindem de nimeni… indiferent cine-i la butoane nu suntem afectați cu nimic….
      In schimb la voi….. nasol ….. foarte nasol…..😜😜😜😜😜😜😜😜

  7. Pare imposibil ca americanii sa mai faca o data greseala sa-l aleaga pe cimpanzeul asta presedinte. Nu cred ca au mai avut un idiot ca asta la conducerea statului.
    Dar de numarul de decese nu e mandru ? …bizon american veritabil

  8. Eu sunt singurul care are crede ca am umor. Ma cred un diavol ironic dar sunt un amărât cu internet in garsoniera. Mult succes dragi “colegi”.

  9. Trump e o calamitate pentru SUA, cum a fost Dragnea pentru Romania

  10. Întreb încă o dată, nu știu a câtă oară: cum naiba l-au ales americanii președinte pe retardul ăsta????????

    • O lume întreaga se întreabă cum a ajuns c3po președinte in Romanistan dar asta e!!!! Pe asta îl avem, cu asta defilam.

  11. Chestia asta imi aduce aminte de bancul ala care pornea de la mandria sovieticilor, cum ca ei fac lucrurile cele mai mari din lume:
    – Care e cel mai mare pitic din lume?
    – Piticul sovietic!

    Cam asa si Trump, omul chiar nu intelege ca sunt lucruri cu care nu ai cum sa te mandresti, chiar daca sunt mari.

  12. Este si o parte buna a lucrurilor, acum mai mult ca niciodata putem sa identificam idiotii…n-ar fi rau totusi sa le punem cate un cip care sa ne avertizeze cand ne apropiem: „atentie, risc de prost, tampit, idiot”…:)))

  13. Va trebui facut un „best of” 😀
    I’o fi spus oare cineva ca nu mai este in The Apprentice?

  14. Aceste vorbe de hula la adresa farului luminat sunt propaganda chineza, rusa si nordcoreeana. In realitate, statul e cel mai prost administrator, taxele trebuie scazute, taxele progresive sunt comunism, comunismul este evident rau. Canalele navigabile sau palatele parlamentului sunt inutile, dar prostitutia la bordelul german sau la webcam sunt bune. Avem Mec si blugi. Sparanghelul altora e admirabil! A plecat MIchael si nu mai vine!!!!!1