New York Times: Casa Albă s-a interesat de posibilitatea ca Trump să fie adăugat pe Mount Rushmore / Trump: Fake news, dar o idee bună
Cotidianul New York Times a notat că angajaţi de la Casa Albă au abordat-o pe Kristi Noem, guvernatorul statului South Dakota, anul trecut, în legătură cu procesul de adăugare a altor preşedinţi pe Mount Rushmore. Trump a reacţionat calificând această informaţie drept “fake news”, dar consideră că este “o idee bună”, scrie News.ro
„Nu am sugerat niciodată aceasta, deşi pe baza tuturor lucrurilor pe care le-am obţinut în timpul primilor mei trei ani şi jumătate (de mandat), probabil că mai multe decât oricare alt preşedinte, mie mi se pare o idee bună!”, a scris Trump pe Twitter.
Trump şi-a însoţit mesajul cu un link către o ştire difuzată de CNN care cita o informaţie publicată la sfârşitul săptămânii de cotidianul The New York Times, care semnala că un asistent de la Casa Albă luase anul trecut legătura cu biroul guvernatoarei statului Dakota de Sud, Kristi Noem, pentru a o întreba care ar fi procesul prin care poate fi adăugat chipul unei preşedinte la monumentul de pe Muntele Rushmore.
Cotidianul american amintea totodată că Trump îi spusese lui Noem în 2018, în Biroul Oval, că visa ca figura sa să fie inclusă în monument.
Într-un al doilea tweet, Trump a difuzat o fotografie de-a sa lângă Muntele Rushmore, făcută cu prilejul vizitei efectuate de preşedintele american luna trecută, în ajunul Zilei Naţionale a SUA, de 4 iulie, unde a pronunţat un discurs.
Pe un versant al faimosului munte din Dakota de Sud sunt sculptate chipurile preşedinţilor George Washington (1789-1797), Thomas Jefferson (1801-1809), Abraham Lincoln (1861-1865) şi Theodore Roosevelt (1901-1909).
Surse: News.ro, Agerpres
Foto: Muntele Rushmore / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii