G4Media.ro

Trump sugerează că pauza din schimbul de informaţii militare cu Ucraina ar…

Trump sugerează că pauza din schimbul de informaţii militare cu Ucraina ar putea înceta

Preşedintele american Donald Trump ar fi sugerat că pauza din schimbul de informaţii militare cu Ucraina ar putea înceta, relatează luni agențiile de știri dpa şi PA Media, cu câteva zile înainte de noi discuţii între cele două ţări, citate de Agerpres.

În remarci făcute în faţa unor jurnalişti duminică, Trump a replicat: „suntem pe-aproape”, întrebat dacă intenţionează să pună capăt suspendării acestor schimburi.

Trump a declarat de asemenea reporterilor că se vor „face multe progrese” în cursul discuţiilor.

Demersurile diplomatice în vederea încheierii unui acord de pace între Rusia şi Ucraina continuă săptămâna aceasta, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski fiind aşteptat luni în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, în timp ce echipa sa va purta discuţii cu oficiali americani în vizită în regat.

Relaţiile dintre Washington şi Kiev s-au tensionat după recenta înfruntare de la Casa Albă dintre Trump şi Zelenski, urmată de suspendarea ajutorului militar şi a schimburilor de informaţii ale SUA cu Ucraina.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ar fi trebuit sa inceteze deja. Dar ma indoiesc ca vor mai furniza vreodata informatii vreunei tari democratice, avand in vedere ca sunt cu axa raului. E timpul ca Romania sa invete ceva de la Franta si sa ne informam singuri.

    • de informat singuri nu putem dar putem sa ramanem integrati cu francezii, nemtii si englezii ( si nu numai)

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.