Trump susține că, dacă era el preşedinte, războiul dintre Ucraina și Rusia „nu ar fi avut loc niciodată, nici într-un milion de ani” / „Chiar și acum, aș putea negocia în 24 de ore încheierea acestui război”
Fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) a publicat miercuri o serie de materiale video scurte în care cere o detensionare militară în războiul din Ucraina, după invadarea de către Rusia a acestei ţări, şi dă asigurări că, dacă ar mai fi fost el preşedinte, acest conflict nu ar fi avut loc, transmite EFE, citată de Agerpres.
”Dacă aş fi eu preşedinte (al SUA), războiul Rusia-Ucraina nu ar fi avut loc niciodată (…) Nici într-un milion de ani. Dar chiar şi acum, dacă aş fi eu preşedinte, aş putea negocia în 24 de ore încheierea acestui război oribil care se intensifică rapid”, a susţinut Trump într-una dintre înregistrările video.
Trump a cerut o reducere imediată a tensiunilor şi restabilirea păcii în Ucraina, lansând totodată un atac la adresa preşedintelui democrat Joe Biden, pentru că face ”ceea ce acum 10 luni spunea că ar provoca cel de-al Treilea Război Mondial: trimite tancuri americane în Ucraina”.
”Slăbiciunea şi incompetenţa lui Biden ne-au adus în pragul unui război nuclear”, a spus Trump.
Într-un alt material video, Trump susţine că, ”atunci când va fi preşedinte”, SUA vor fi din nou o ţară ”puternică”, pentru că ”acum nu ne respectă”. ”Acum doi ani şi jumătate mulţi ne respectau”, a adăugat el, referindu-se la perioada în care el se afla încă la Casa Albă.
”Trebuie să punem capăt acestui război ridicol şi să cerem pace în Ucraina acum, înainte ca situaţia să se înrăutăţească”, a insistat el.
Fostul preşedinte Trump, care locuieşte în prezent la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Florida, şi-a început deja campania electorală, sperând să obţină nominalizarea republicană şi să candideze pentru un nou mandat la Casa Albă în scrutinul din 2024.
Declaraţiile lui Trump se produc într-un moment în care sancţiunile împotriva Rusiei nu par să aibă efect, iar comerţul exterior al acestei ţări se află la niveluri aproape similare cu cele înregistrate înainte de invadarea Ucrainei, după cum a relatat marţi cotidianul american The New York Times (NYT).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
34 comentarii