G4Media.ro

Trupe britanice ar putea fi trimise în Ucraina pentru a ajuta la…

foto: gov.uk

Trupe britanice ar putea fi trimise în Ucraina pentru a ajuta la instruirea soldaţilor din această ţară, sugerează secretarul britanic al apărării

Secretarul britanic al apărării a sugerat că trupele britanice ar putea fi trimise în Ucraina pentru a instrui soldaţii în războiul împotriva Rusiei, relatează cotidianul The Guardian, citat de News.ro.

John Healey, care a fost la Kiev pentru a discuta planurile de a oferi mai mult sprijin Ucrainei, a declarat că Marea Britanie trebuie „să facă instruirea mai potrivită pentru ceea ce au nevoie ucrainenii”. Surse din domeniul apărării au declarat pentru BBC că el nu a exclus trimiterea de trupe britanice în Ucraina pentru a ajuta la instruire, dar nu a fost anunţată nicio decizie oficială în acest sens.

„Trebuie să facilităm accesul ucrainenilor (la instruire) şi să lucrăm cu ucrainenii pentru a-i ajuta să motiveze şi să mobilizeze mai mulţi recruţi”,  a declarat Healey pentru The Times.  Întrebat dacă acest lucru înseamnă extinderea instruirii recruţilor ucraineni din Marea Britanie în Ucraina însăşi, el a spus: „Vom căuta oriunde vom putea să răspundem la ceea ce îşi doresc ucrainenii. Ei sunt cei care luptă”.

Marea Britanie antrenează în prezent soldaţi ucraineni în Regatul Unit. Dar, la fel ca şi alţi membri NATO, Marea Britanie nu a trimis trupe terestre pentru a ajuta Ucraina pe linia frontului, de teamă să nu escaladeze conflictul şi să nu fie atrasă direct în el. Cu toate acestea, Marea Britanie a furnizat armament letal şi neletal, inclusiv tancuri, sisteme de apărare aeriană şi rachete de precizie cu rază lungă de acţiune.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.