
Trupele ucrainene, care mai controlează câteva sate în Kursk, au trecut graniţa în regiunea rusă Belgorod
Armata ucraineană pierde treptat controlul asupra teritoriului ocupat anul trecut în regiunea rusă Kursk, dar desfăşoară în paralel o incursiune în regiunea rusă învecinată Belgorod, confirmă bloggeri militari citaţi vineri de Reuters.
Spre deosebire de ofensiva lansată în august anul trecut în Kursk, cea desfăşurată acum în Belgorod este mai puţin mediatizată, ambele tabere păstrând în mare parte tăcerea la nivel oficial. Astfel, nici Moscova şi nici Kievul nu au confirmat relatările despre lupte care ar fi ajuns în partea rusă a frontierei, iar în urmă cu zece zile Ministerul rus al Apărării afirma că a zădărnicit tentative ucrainene de a străpunge graniţa în Belgorod.
Mai mulţi bloggeri militari ruşi au fost însă unanimi vineri în estimarea că trupe ucrainene sunt într-adevăr în interiorul acestei provincii şi duc acolo lupte împotriva celor ruse.
Astfel, blogul militar Rybar, cu 1,3 milioane de urmăritori, afirmă că sunt în desfăşurare lupte grele în satul Popovka, iar cele două tabere se atacă reciproc cu drone.
De asemenea, canalul de Telegram „Doi Maiori” scrie despre „operaţiuni defensive” desfăşurate de armata rusă în Belgorod. „Se execută constant foc asupra concentrărilor de trupe ale forţelor armate ucrainene, dar inamicul încă are un potenţial ofensiv semnificativ în această direcţie şi nu a abandonat planurile pentru noi străpungeri, inclusiv în noi sectoare ale frontului”, explică analiza acestui blog.
Potrivit unui al treilea blog militar rus, denumit „Arhangelul Speţnaza”, au loc lupte în provincia Belgorod de asemenea în satul Demidovka şi soldaţi ucraineni sunt încercuiţi acolo, transmite Agerpres.
Nu este clar scopul acestei noi incursiuni ucrainene peste graniţă, o ipoteză fiind încercarea de a dispersa trupele ruse care încearcă să recupereze în provincia vecină Kursk întreg teritoriul care se mai află sub control ucrainean. Potrivit blogului Rybar, armata rusă a mutat deja trupe din Kursk pentru a consolida apărarea în Belgorod.
Aici trupele ucrainene par să fi pătruns 3-4 kilometri peste graniţă după ce au străpuns o primă linie defensivă a armatei ruse în Belgorod, afirmă un analist militar al centrului finlandez Black Bird Group, Emil Kastehelmi, care consideră însă improbabil ca armata ucraineană să poată reuşi o străpungere semnificativă pe acel sector şi să ameninţe oraşe ori rute logistice ruseşti importante.
„Ucrainenii ar putea, teoretic, să ocupe mai multe sate în zona de graniţă, dar aceasta nu înseamnă o străpungere, ar fi mai degrabă un mic succes tactic, în direcţia Demidovka nu se poate obţine mult la nivel strategic sau operaţional”, explică analistul citat. Spre deosebire de ofensiva lansată în Kursk, acum, în cea din Belgorod, „s-a cam pierdut elementul surprizei, iar prezenţa rusă în zonă este suficient de puternică pentru a putea desfăşura măcar operaţiuni defensive cât de cât de succes”, mai estimează Emil Kastehelmi.
În acest timp, pe frontul din Kursk, Ministerul rus al Apărării a susţinut vineri că trupele sale au recuperat satul Gogolevka, una dintre cele câteva localităţi încă aflate sub controlul armatei ucrainene din cele circa o sută pe care aceasta le ocupase în august. De partea sa, Statul Major ucrainean a susţinut tot vineri că în ultimele 24 de ore unităţile ucrainene au respins 18 asalturi ruseşti în Kursk.
Conform hărţilor de front ale portalului ucrainean de analiză militară DeepState, trupele ruse au recuperat doar o parte din satul Gogolevka, iar trupele ucrainene mai controlează o suprafaţă de sub 80 de kilometri pătraţi în Kursk, într-o zonă din vecinătatea graniţei ruso-ucrainene
Ocupând iniţial în Kursk un teritoriu de circa 1.300 de kilometri pătraţi, armata ucraineană a pierdut treptat zone din acest teritoriu în urma contraatacurilor ruseşti, sprijinite şi de trupe nord-coreene. De la începutul lunii martie pierderile ucrainene s-au accelerat în urma unei contraofensive ruse puternice, unităţile ucrainene pierzând inclusiv controlul asupra oraşului Sudja, cea mai importantă poziţie pe care o ocupaseră în Kursk.
Incursiunea ucraineană în provincia rusă Kursk, lansată pe 6 august 2024, a fost prima invazie a teritoriului rus după al Doilea Război Mondial şi singurul succes militar al Kievului în precedentele 18 luni de război, deşi armata ucraineană nu a reuşit să ajungă la centrala nucleară Kursk şi nici să forţeze Rusia să disloce suficient de multe trupe din Donbas pentru a opri înaintarea rusă în această zonă din estul Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sperat că prin ocuparea unei porţiuni de teritoriu rus ar fi putut avea o monedă de schimb la eventuale negocieri de pace cu Rusia.
Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat luna aceasta provincia Kursk, încercând astfel să transmită un semnal de încredere că aceasta ar putea fi recucerită complet în curând.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu