G4Media.ro

Trupul lui Navalnîi va fi „examinat chimic” și eliberat abia peste două…

Sursa foto: TATYANA MAKEYEVA / AFP

Trupul lui Navalnîi va fi „examinat chimic” și eliberat abia peste două săptămâni, susține purtătorul de cuvânt al opozantului rus

Trupul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi va fi eliberat abia peste încă 14 zile, potrivit purtătorului său de cuvânt, relatează Sky News.

„Anchetatorii le-au spus avocaților și mamei lui Alexei că nu vor elibera cadavrul”, a declarat Kira Yarmysh la X.

„Un fel de «examinare chimică» va fi efectuată asupra lui timp de încă 14 zile”, a adăugat ea.

Acest lucru vine după ce soția lui Navalnîi a afirmat că acesta a fost otrăvit cu Novichok, acuzând autoritățile ruse că i-au ascuns corpul în timp ce așteaptă ca urmele agentului neurotoxic să dispară.

Mama sa și avocatul său au negat până acum că i-ar fi văzut cadavrul.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...