G4Media.ro

Tucker Carlson, supranumit de FT „idiotul util al lui Putin”, susține că…

sursa foto: Captură video

Tucker Carlson, supranumit de FT „idiotul util al lui Putin”, susține că administrația Biden a încercat să îl asasineze pe liderul de la Kremlin

Controversatul prezentator TV Tucker Carlson, supranumit de Financial Times “idiotul util” al lui Putin, după ce i-a luat un interviu liderului de la Kremlin, a acuzat luni administrația Joe Biden că ar fi încercat să îl asasineze pe președintele rus Vladimir Putin, scrie Politico.

„Administrația Biden a făcut-o, au încercat să îl ucidă pe Putin”, a declarat fostul prezentator Fox News în cel mai recent episod al podcastului său, “The Tucker Carlson Show”.

„Ceea ce este o nebunie”, a adăugat Carlson. „Este demențial, că te-ai gândi la așa ceva. Și atunci de ce? Pentru că haosul este un paravan care îi protejează”.

Carlson nu a furnizat nicio dovadă care să susțină afirmația sa despre administrația Biden, care a condus SUA din 2021 până în 2025, în timp ce războiul Kremlinului împotriva Ucrainei se intensifica.

Carlson – care a fost înlăturat de la Fox News în 2023, pe fondul problemelor juridice ale rețelei cu privire la difuzarea unor afirmații inexacte privind frauda electorală în cursa prezidențială din 2020, o conspirație pe care Carlson a trâmbițat-o adesea în emisiunea sa – a repetat frecvent punctele de vedere ale Kremlinului, criticând ajutorul militar american pentru Kiev și afirmând că Ucraina nu este o democrație .

El a călătorit la Moscova în februarie anul trecut pentru un interviu cu Putin, care a fost criticat pe scară largă, și a mers din nou în Rusia în decembrie pentru a-l intervieva pe ministrul de externe Serghei Lavrov.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.