Tudorache: Am solicitat ca la şedinţa de duminică a CEx să clarificăm cu amnistia şi graţierea. Vom supune la vot. Să închidem subiectul şi să stabilim dacă ni-l asumăm sau nu
Primarul PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat vineri, pentru News.ro, că a solicitat ca la şedinţa de duminică a CEx să fie clarifictă „această treabă cu amnistia şi graţierea”, spunând că va avea loc un vot.
“Am solicitat ca la următorul CEx să clarificăm această treabă cu amnistia şi graţierea. CExN va fi duminică şi o să discutăm, vom supune la vot. A fost propunerea mea, eu am solicitat. Ar trebui să fie pusă pe ordinea de zi, eu am discutat cu domnul Codrin Ştefănescu, secretarul general, să pună această propunere a mea pe ordinea de zi. E vorba de ordonanţă, categoric, nu lege, pentru că legea durează foarte mult.
El a precizat că trebuie luată o decizie, pentru a închide subiectul.
„Am spus să votăm într-un fel sau altul, depinde cum va fi majoritatea, ca să închidem subiectul pentru că durează deja de foarte mult timp, se vorbeşte pe la colţuri şi trebuie să stabilim: ori ni-l asumăm ori nu ni-l asumăm”, a precizat Dan Tudorache.
În legătură cu faptul că premierul, dar şi alţi membri PSD, neagă că ar exista un astfel de proiect, Tudorache a afirmat: “Vom vedea, vom vedea”.
Președintele USR, Dan Barna, a declarat vineri, la finalul unei întâlniri la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, că cei doi oficiali guvernamentali i-au dat asigurări că ”nu intenționează și nu au în discuție” în acest moment o eventuală ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea (detalii aici).
Dan Tudorache a declarat și luni seară, la Digi 24, că a cerut în ședința Comitetului Executiv de astăzi ca liderii PSD să discute despre amnistie și grațiere și conducerea partidului să decidă dacă susține sau nu acest demers.
”Am făcut propunerea la finalul ședinței și s-a stabilit ca discuția să aibă loc săptămâna viitoare, la viitoarea ședință a Comitetului Executiv”, a mai spus Tudorache.
Foto: Dan Tudorache / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii