G4Media.ro

Tudorache (REPER), despre aderarea la Schengen pe aerian: Terminalul I de la…

sursa foto: G4Media

Tudorache (REPER), despre aderarea la Schengen pe aerian: Terminalul I de la Otopeni nu este pe deplin pregătit pentru ceea ce urmează, e o improvizaţie

Europarlamentarul Dragoş Tudorache (REPER) afirmă că aderarea în etape a României la Schengen are o parte bună şi una mai puţin bună, el precizând că partea bună este că „s-a spart gheaţa”, iar partea proastă – va exista în continuare un „cost non-Schengen” pentru transportatori, pe cale terestră, scrie news.ro.

El menţionează că s-a obţinut un prim pas important, o primă fază, în care călătorii pe aerian vor beneficia de acum încolo de facilitatea de liberă circulaţie, fără nici un fel de control şi a arătat că poate acest lucru îl convinge pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, să înceapă să se gândească serios şi la ce înseamnă fluxurile în aeroportul Otopeni, pentru că la acest moment, terminalul I nu este pe deplin pregătit pentru ceea ce urmează.

Dragoş Tudorache a declarat la RFI, despre aderarea parţială a României la Schengen, că „există o parte bună şi o parte mai puţin bună în această decizie luată la finalul anului trecut.

”Partea bună e că într-adevăr, s-a spart gheaţa, dacă aş putea spune aşa, la nivel politic. Am reuşit să mişcăm Austria din blocajul în care intrase în decembrie 2022, iar pentru cei care călătoresc pe frontiera aeriană într-adevăr e un avantaj, de acum încolo vom merge către terminalele Schengen, nu mai stăm la acele cozi, nu mai suntem umiliţi, nu ne mai simţim călători de mâna a doua. Însă, există un însă mare aici, rămâne problema cea mai importantă, cred eu, pentru cetăţenii români, pentru cei care călătoresc în străinătate sau vin din diaspora în ţară şi mai ales şi aici e un lucru foarte important, mai ales pentru partea economică, costul de non-Schengen economic este uriaş pentru transportatori, iar această problemă rămâne şi, partea cea mai rea, rămâne fără un calendar şi o decizie politică clară”, a arătat europarlamentarul REPER. 

În opinia sa, „nu e bine să minimizăm ceea ce s-a obţinut”.

”S-a obţinut un prim pas important, o primă fază, o primă etapă, în care călătorii noştri pe aerian vor beneficia de acum încolo de facilitatea de liberă circulaţie, fără nici un fel de control şi e un lucru important. Asta poate-l convinge pe domnul Grindeanu să înceapă să se gândească serios şi la ce înseamnă fluxurile în aeroportul Otopeni, pentru că la acest moment, terminalul I, cred eu, nu este pe deplin pregătit pentru ceea ce urmează”, a subliniat Tudorache.

 El a completat că ”tot ce s-a făcut în aeroportul Otopeni în terminalul I e o improvizaţie, acum 10-12 ani, când am îndeplinit sau s-a făcut evaluarea tehnică”.

 ”Pentru oricine care a fost în ultimii ani în aeroportul Otopeni e clar că acest aeroport este mult subdimensionat la acest moment pentru traficul aerian actual şi odată cu reorganizarea fluxurilor de la 1 martie încolo, cred eu că acest neajuns va deveni şi mai evident. Cred că e cazul să ne gândim foarte serios fie la lărgirea acestui terminal sau la construirea unui nou terminal”, a mai spus Dragoş Tudorache. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nu, domnule Tudorache, România NU a aderat si NU va adera oficial la Schengen până nu sunt desființate controalele la frontierele terestre. Cred ca ați fost păcălit de cineva…

    Statele care au aderat în doi pași au aderat întâi cu frontierele terestre, iar pentru al doilea pas a fost stabilit un termen precis (2-3 luni). Nu este cazul României. Statul nostru are un statut inedit de “Membru onorific” aerian fără dreptul de a face parte din Spațiul de liberă circulație.

  2. se schimba fluxurile ? se modifica coada ? timpul de imbarcare ? ce se schimba in aeroport ? Ce a obtinut Romania ?

  3. „Mai este un drum lung până când ambele țări vor intra pe deplin în Schengen”, „în prezent nu există negocieri privind aderarea” propriu-zisă zice Nehammer!
    „Eu spun că suntem în Schengen” ministrul de externe Odobescu. Pe cine sa crezi oare !? Ai nostri ne mint cu nerusinare privind aderarea, desi Romania, dupa 17 ani ca membri ai UE, nu a aderat la Schengen, datorita atitudinii de provinciali care isi cer drepturile in genunchi !!
    Se fac in curand doua decenii de cand Romania si Bulgaria sunt tinute la usa Schengen fiind impiedicate sa profite pe deplin de piata comuna a UE, mai clar spus, avand un handicap economic si comercial major fata de toate celelalte tari din UE!!

  4. In tot acest timp, ca sa vezi ce surpriza, industria auto germana s-a mutat masiv in Ungaria, Germania e cel mai mare investitor strain acolo cu Audi, Mercedes, BMW, mai recent Rheinmetall si BYD cu masini electrice – pe cand la noi in Romania cele mai mari investitii germane sunt Lidl si Kaufland. Ce ironie amara, pai nu Ungaria, care da veto la orice decizie UE, e mai castigata negociind sau santajand cand e cazul UE ??? Ori noi, umili, inadecvati dar intotdeauna de acord cu orice ni se ‘recomanda’ de organismele UE, suntem luati de fraieri ???! Acordul acesta pe Schengen trebuia refuzat fara un calendar de aderare terestra! Presiunea pe Austria s-a estompat pentu urmatorii ani !!!