Tudorel Toader a amânat pe termen nedefinit interviurile pentru selecția procurorului european din partea României / Senatoarea PNL Iulia Scântei avertiza ieri că ministrul plănuiește să boicoteze, la ordinul PSD, constituirea Parchetului european
Ministerul Justiției a anulat interviurile programate pentru vineri, 22 martie, în vederea stabilirii candidaților pentru funcția de procuror european din partea României, potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției.
”Vă aducem la cunoștință faptul că interviul programat pentru data de 22 martie 2019 pentru selecția candidaților desemnați în numele României pentru funcția de procuror european, va fi reprogramat la o dată ulterioară ce urmează a fi anunțată pe pagina de internet a Ministerului Justiției”, se arată în anunțul ministerului.
Marți, senatoarea PNL, Iulia Scântei, l-a acuzat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, că intenționează să boicoteze, la ordinul PSD, constituirea Parchetului european (EPPO), prin neselectarea niciunui candidat care să fie trimis la Bruxelles pentru a ocupa funcția de procuror european din partea României.
”Este foarte posibil ca Tudorel Toader să nu selecteze pe nimeni pentru a boicota, la recomandarea PSD, constituirea colegiului EPPO”, a explicat Scântei pentru G4Media.ro.
Declarația senatoarei PNL a venit după ce marți Comisia juridică a Senatului a decis că OUG 8/2019, ordonanța de urgență care reglementează nominalizarea din partea României a candidaților pentru funcția de procuror european, să fie trimisă Camerei Deputaților, care să o dezbată în calitate de primă cameră sesizată. Consecința este că Senatul va fi cameră decizională. Propunerea de trimitere a actului normativ la Camera Deputaților a fost făcută de senatorii PSD Robert Cazanciuc și Șerban Nicolae.
Decizia Comisiei juridice a Senatului a venit la o zi după declarațiile publice făcute de social-democratul Șerban Nicolae, care a spus că aderarea României la Parchetul european este neconstituțională.
”EPPO nu prea are acoperire constituțională în România (…) România nu trebuia să adere la EPPO! Noi ne-am cam grăbit”, a declarat Șerban Nicoale pentru Europa Liberă.
Potrivit unui anunţ publicat săptămâna trecută pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, pentru funcţia de procuror european din partea României şi-au depus candidatura: Daniel Constantin Horodniceanu, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici şi Elena Hach.
„Toţi candidaţii au fost selectaţi pentru susţinerea interviului în faţa comisiei de selecţie prezidate de ministrul Justiţiei, care va avea loc în data de 22 martie, începând cu ora 8,00, la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti”, se menţionează în anunţ.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii