Tudorel Toader despre condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea: ”Am auzit că judecătorii nu au luat în considerare decizia Curţii Constituţionale”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat vineri la Iași că ”nu a văzut considerentele” din sentința pronunțată joi în cazul lui Liviu Dragnea, dar ”a auzit că că nu au luat în considerare decizia Curţii Constituţionale”, potrivit Agerpres. Și premierul Dăncilă a susținut ieri, într-un comunicat oficial, că ”Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituției”. Declarațiile celor doi oficiali vin cu câteva zile înainte ca în Comisia Iordache să înceapă dezbaterile la Codul Penal.

Foto: InquamPhotos / George Călin

„O decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi neglijată, nu poate să nu fie luată în considerare, chiar dacă legiuitorul nu pune de acord textul (legii-n.r.) cu decizia Curţii. În momentul în care se publică decizia, textul se suspendă. În 45 de zile, dacă legiuitorul nu pune de acord, textul nu se mai aplică. Aici, decizia cu privire la abuz a fost una interpretativă. Nu a fost una de admitere pur şi simplu, de interpretare, în sensul că, constituţional – repet, eram judecător – în măsura în care neîndeplinirea obligaţiei se referă la o obligaţie prevăzută în lege sau o ordonanţă de urgenţă, nu în orice act normativ indiferent de ierarhia de nivelul lui. Nu cred că un judecător nu ia în considerare o decizie a Curţii Constituţionale”, a declarat ministrul Justiţiei Tudorel Toader, citat de Agerpres.

Cei doi fac referire la articolul din Codul Penal care definește abuzul în serviciu. Bombonica Prodana, fosta soție a lui Dragnea, a ridicat în proces o excepție de neconstituționalitate legată de acel articol, dar Curtea Constitutionala a respins, pe 6 iunie 2017, excepția privind articolul 297 alineatul l din Codul penal și a considerat că nu este de competența sa să reglementeze pragul valoric al prejudiciului în cazul abuzului în serviciu. În motivarea deciziei însă, CCR a arătat că ”legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei”.

Toader a comentat vineri, la Iaşi, sentinţa Înaltei Curţi în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, arătând că „mulţi sunt condamnaţi în primă instanţă şi după aceea achitaţi”.

Ministrul Justiţiei a menţionat că a aflat de la televizor despre condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea.

„Am văzut şi eu „condamnă la…”. Şi atât. Ca să emiţi o părere cât de cât avizată trebuie să cunoşti mai întâi şi motivarea. Măcar considerentele acelea, pe care eu nu le-am văzut. Am auzit că doi judecători au făcut majoritatea spre condamnare, că unul a făcut opinie separată, că nu au luat în considerare decizia Curţii Constituţionale, decizie la care am participat pentru că eram încă judecător la Curtea Constituţională”, a afirmat ministrul Tudorel Toader, citat de Agerpres.

Ce a decis CCR referitor la abuzul în serviciu pe data de 30 iunie 2017. Vezi aici decizia integrala

55. În ceea ce privește dispozițiile penale referitoare la fapta de „abuz în serviciu”, Curtea constată că lipsa unor circumstanțieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravități a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă și, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecința deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată și condamnare a persoanelor care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării. Dispozițiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg și în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a altor cerințe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări și aplicări arbitrare/aleatorii. O asemenea omisiune are relevanță constituțională în cauza de față [a se vedea și Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014 sau Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, paragraful 41, prin care Curtea a statuat că „omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat”] pentru că afectează drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o astfel acuzație penală. În aceste condiții, Curtea, fiind ținută de obligația de a interpreta o dispoziție legală în sensul de a produce efecte și pentru a da, astfel, un sens constituțional acesteia [a se vedea în acest sens Decizia nr. 223 din 13 martie 2012], consideră necesară instituirea unui prag al pagubei și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale.

56. Dată fiind natura omisiunii legislative relevate, Curtea Constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției”, și de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „în România, respectarea […] legilor este obligatorie”, Curtea subliniază că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.