Tudorel Toader, despre decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă: O primă observaţie, cinci judecători pentru, doi împotrivă, dar unde au fost doi? Un lucru este sigur, ceea ce a hotărât Curtea Constituţională are caracter definitiv, obligatoriu
Fostul judecător CCR Tudorel Toader a declarat, sâmbătă, despre decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Şoşoacă, că a declara contrară Constituţiei activitatea pe care o desfăşoară, adică ceva similar lipsei de ataşament faţă de statul de drept, el enumerând mai multe articole din legislaţie şi Constituţiecare ar fi putut fi luate în calcul, în luarea deciziei. El a precizat că nu ştie care este motivarea CCR, relatează News.ro.
”O primă observaţie, cinci judecători pentru, doi împotrivă, dar unde au fost doi? Un lucru este sigur, ceea ce a hotărât Curtea Constituţională are caracter definitiv, obligatoriu, de la data publicării în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că Diana Şoşoacă nu mai are nicio cale de a candida, nu poate să conteste, nu poate să reformeze soluţia Curţii”, a spus Tudorel Toader într-o intervenţie la Antena 3.
El a precizat că nu există încă hotărârea Curţii. ”Eu, personal, cred că judecătorii constituţionali au avut în vedere patru repere legislative: articolul 37 din Constituţie, care vorbeşte despre dreptul de a fi ales, articolul 27 din legea 370/2004, privind alegerea preşedintelui României, care stabileşte condiţiile unei candidaturi valide. Acolo, la aliniatul doi sunt descrise toate condiţiile, în amănunt, pentru o candidatură validă. În al treilea rând şi foarte important, articolul 16, aliniatul 3 din Constituţie spune aşa: că demnităţile pot fi ocupate în condiţiile legii. Deci, trebuie văzut dacă nu cumva condiţiile acelea ale legii 370, ceva dintre ele, nu au fost respectate”, a arătat el
Tudorel Toader a mai spus că foarte important este articolul 40, alineatul 2 din Constituţie spune că partidele sau organizaţiile care prin scopul şi activitatea lor militează împotriva principiilor statului de drept, ori a suveranităţii, a integrităţii sau independenţei României sunt neconstituţionale.
”Dacă judecătorii s-au raportat la acest articol, nu înseamnă că a declarat neconstituţional partidul Dianei Şoşoacă, dar a declarat contrară Constituţiei activitatea pe care o desfăşoară, adică ceva similar lipsei de ataşament faţă de statul de drept”, a explicat fostul judecător.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii