VIDEO LIVE TEXT Tudorel Toader și Carmen Dan, audiați în Comisia LIBE a Parlamentului European / Eurodeputații din toate grupurile politice critică dur OUG anunțată de Toader pentru contestarea în anulare
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, miercuri, în Comisia LIBE a Parlamentului European că președinția română a UE dorește să contribuie la sporirea încrederii cetățenilor în actul de justiție, în proiectul și în viitorul Uniunii. „Nu ne vom abate de la principiile generale directoare – respectul față de valorile comune, față de drepturile și libertățile fundamentale, față de statul de drept“, a afirmat Toader în fața eurodeputaților. Ulterior, eurodeputații din toate grupurile politice critică dur măsurile luate de puterea de la București în justiție și anunțata OUG pentru contestația în anulare a sentințelor date de completurile de 5 judecători de la instanța supremă în perioada 2014-2018. Europarlamentarii îi cer lui Tudorel Toader să dea asigurări că nu va lua astfel de măsuri.
UPDATE: Cum răspund cei doi miniștri criticilor formulate
Tudorel Toader: Locul României trebuie să fie în inima UE. Credem și noi că da, dar vă asigurăm că în momentul de față UE e în inima românilor, pentru că au văzut și s-au convins de acest spațiu comun de libertate, de siguranță, la care au aderat și privesc cu deplină încredere.
Statul de drept. Dvs. știți faptul că statul de drept se structurează în momente diferite, în etape diferite, în țări diferite. Nu suntem toți la aceeași linie, pentru că avem istorii, tradiții diferite. Comun e că statul de drept trebuie să funcționeze în baza tratatelor, că trebuie să funcționeze prin asimilarea standardelor comune europene.
Statul de drept trebuie să funcționeze în baza deciziilor Curții Constituționale. Trebuie să se consolideze pe baza jurisprudenței instanțelor europene.
Lucrez la un Codex penal european. Sunt țări cu standard ridicat, mai ridicat de către România, care sancționează denigrarea țării de către demnitarul care o reprezintă.
OUG – Vreau să vă spun că judecata pe care noi o facem trebuie să fie o judecată bazată pe informații corecte. Nu știu câți aveți informația corectă a contextului. Eu sunt sigur că în nicio țară nu rămâne o decizie a Curții Constituționale neaplicată, că în nicio țară instanța supremă nu constituie completuri nelegale. (…) CCR a spus că din 2014 procesele acestea au fost viciate și a mai fost o decizie privind conflictul juridic pentru că procurorii au încheiat protocoale. Noi nu vrem ca prin contestația în anulare cineva să scape de pedeapsă. Dar nu poți să-i spui românului în 2019 că ai fost judecat de un complet nelegal dar rămâi în închisoare. Nu se referă numai la condamnați, ci și la cei achitați, la toate completurile din perioada în care au fost nelegal constituie.
Recomandările Comisiei de la Veneția le respectăm prin raportare la exigențele constituționale.
Carmen Dan: Vreau să vă asigur că suntem pe deplin conștienți că numai eforturile susținute în domeniul justiției și combaterii corupției vor contribui la consolidarea statului de drept și ridicarea MCV. (…) Suntem preocupați permanent atât pentru îmbunătățirea cadrului normativ cât și a instrumentelor necesare pentru combaterea corupției.
Roberta Metsola (PPE): Corupția e antiteza a ceea ce reprezintă UE, ne îngrijorează situația din România. Am văzut cum cetățenii europeni au fluturat cu pasiune stindardele europene în frig, am văzut și Guvernul cum s-a dezlănțuit asupra celor care protestau pașnic. Mii de deținuți au fost eliberați. Pentru închisorile supraaglomerate nu ar trebuie noi facilități în locul eliberărilor? Vă asumați angajamentul că vă veți abține să mai aduceți modificări în justiție fără avizul Comisiei de la Veneția?
Josef Wiedenholzer (S&D): În domeniul statului de drept, România mai are multe teme de casă de făcut, ar fi fost cazul și în afara acestei președinții. Ne interesează ca împreună cu Comisia să obțineți progres. Cum vă comportați în legătura cu procedurile față de Ungaria și Polonia?
Helga Stevens (ECR): Acest stat ne îngrijorează cel mai tare din UE, fiind dată situația statului de drept, independența sistemului judiciar. Am studiat îndeaproape ce s-a întâmplat și vă cerem să nu luați nicio măsură care ar legaliza de fapt corupția. Am văzut cum s-a întâmplat asta până acum. Raportul recent MCV față de România a fost cel mai critic din toate timpurile. Cum răspundeți?
Sophie In’tveld (ALDE): Îmi exprim și eu îngrijorarea față de corupția din România. Sistemul european va funcționa doar dacă toate statele europene aderează la aceleași standarde. Ne îngrijorează planul de a anula cam o sută de condamnări penale. Are de gând Guvernul să țină cuvânt cu cuvânt de recomandările Comisiei de la Veneția?
Judith Sargentini (Verzi): Se conduce prin inițiativa exemplului. Inițiativa de a da OUG pentru a anula sute de condamnări pe corupție subminează încrederea reciprocă și puneți în pericol coeziunea europeană. Cum veți aborda la consiliu procedura de articol 7 pentru Polonia și Ungaria?
Monica Macovei (PPE): România merită stat de drept și respectul UE. Și eu, și toți vor să avem o președinție de succes, dar pentru asta trebuie încredere. Cînd prezidati Consiliul JAI, trebuie să aveți încrederea statelor membre.
Principalele declarații ale lui Tudorel Toader:
- Ne dorim să sporim încrederea cetățenilor în actul de justiție, în proiectul și viitorul UE
- Urmează o perioadă cu provocări. Împreună cred, sunt convins că le vom depăși, că ne vom atinge obiectivele pe care ni le-am propus
- Dorim o președinție eficientă, bazată pe strânsă colaborare, orientată spre rezultate
- Nu ne vom abate de la principiile generale directoare – respectul față de valorile comune, față de drepturile și libertățile fundamentale, față de statul de drept
- Parchetul european – nevoia înființării e atât de evidentă încât nu sunt necesare argumente suplimentare
- În termenul imediat următor, va fi desemnat procurorul-șef european. Până în 31 martie trebuie să trimitem propunerile pentru procurorii europeni, România operaționalizează procedura internă. Până în noiembrie trebuie operaționalizat acest parchet
- România va susține cu toată convingerea extinderea competențelor Parchetului European spre terorism într-o primă etapă. Dacă abordăm terorismul, în mod necesar vom aborda și spălarea de bani, și altele, și altele, într-un timp scurt
G4Media.ro a scris în exclusivitate că Laura Codruța Kovesi și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind în plină desfășurare la nivelul Comisiei Europene (detalii aici)
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, sunt audiați, miercuri dimineață, în Comisia LIBE a Parlamentului European, pentru a prezenta prioritățile Președinției române a Consiliului UE în domeniile justiție și afaceri interne.
Audierea lui Toader are loc la o zi după ce vicepreședintele Comisiei Europene Jyrki Katainen (47 de ani, Finlanda) a comentat pe Twitter anunţul ministrului Justiţiei Tudorel Toader referitor la promovarea OUG privind contestaţia în anulare, spunând că este o ştire incredibilă şi că românii merită stat de drept. El a lansat marți o a doua critică la adresa puterii de la București, plasând România alături de Polonia și Ungaria printre țările care pun cele mai mari probleme Uniunii Europene (detalii aici).
Foto: Tudorel Toader (Inquam Photos/ Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii