G4Media.ro

Tudorel Toader solicită urgentarea înființării secției speciale privind anchetarea magistraților

Tudorel Toader

Tudorel Toader solicită urgentarea înființării secției speciale privind anchetarea magistraților

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, le-a solicitat, joi, procurorului general Augustin Lazăr şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să urgenteze procedurile de selecţie şi numire a procurorilor în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

”Vreau să fac un apel la dvs, la domnul procuror general în special, ca să urgentați procedurile de selecție a procurorilor din viitoarea secție specială de anchetă a magistraților. Noi știm anumite formule prin care se încearcă neoperaționalizarea unei prevederi legale. Îmi exprim speranța că nu se va ajunge la acest rezultat, că nu vom depăși termenul de 23 octombrie fără ca secția să fie operațională. Îmi amintesc faptul că mulți dintre noi, chiar și dintre cei prezenți, s-au opus soluției de înființare a acestei secții. În două rânduri CCR a statuat că această soluție legislativă este constituțională. Această activitate se va muta de la DNA la Parchetul General. Nu cumva să se ajungă la 23 octombrie, să se spună asta e, unul n-a venit, unul n-a înțeles regulamentul. Să nu se spună, asta e, lăsăm lucrurile așa cum sunt, în competența DNA-ului”, a spus Tudorel Toader în cadrul ședinței secției de procurori a CSM unde era audiată Adina Florea, propunerea sa pentru șefia DNA.

Secția specială pentru anchetarea magistraților a fost prevăzută a fi înființată prin modificarea legii 304 / 2004 privind organizarea judiciară, promulgată pe 19 iulie de președintele Klaus Iohannis.

Comisia de la Veneția a recomandat reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților, precizând că recursul la procurori specializați, combinat cu măsuri eficiente de prevenție, este alternativa de dorit (detalii aici).

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Intrebare… cum de avem vreo 3 4 posibilitati de a sanctiona magistratii: csm, ij, mj acum sectia asta…. dar nu avem nici o sectie care sanctioneaza politicienii… mai mult ccr decide ca nu pot fi acuzati de legi date aiurea…

  2. Asa Rudotel.
    Nu te lasa.
    Daca aleasă e competenta si a spus partidul nu te lasa si numeste-o.
    Chiar daca sunt vorbe în spațiul public.
    Tu Rudotel decizi!
    „Mare jurist mare caracter”.

  3. Obraznic Tri bubiti! Se adreseaza Procurorului General cu ” Nu cumva sa se ajunga sa…”

    PS. Ma… 😉

  4. Măi Tudorel,Rudotel,Slugărel sau cum dracu te-o mai numi aștia,ia vezi că maghiarii care trăiesc în țara asta trebuie să învețe limba țării,adica româna. Ia fă sau dă tu o lege ori un act normativ în acest sens. Că de aia te dai tu cel mai jurist din țară,cel mai șmecher, ori te dai rotund în parcare și aceasta e pătrată?
    Pricepuși măi fraiere ?

  5. CINE SA-I ANCHETEZE TUDORELE ? JANDARMII ? LE-AR PLACE… MIAM, MIAM…
    CU PULANUL SI GAZUL LA USA.