Tudorița Lungu, secretarul de stat demis după doar 24 de ore, susține că va fi repusă în funcție. Revocarea rapidă, provocată de o eroare administrativă / Zero experiență în turism
Tudoriţa Lungu, care a fost eliberată vineri din funcţia de secretar de stat la Ministerul Turismului la mai puțin de o zi după ce a fost numită, a declarat că va fi numită din nou în funcție, iar revocarea ar fi fost cauzată de o eroare.
Mai precis, Tudoriţa Lungu a declarat pentru portalul local bacau.net că numirea sa în funcția de secretar de stat poate fi făcută abia după ce va fi eliberată din funcția de subprefect de Bacău, pe care o ocupă în prezent.
G4Media.ro a scris joi, după publicarea deciziei de numire în Monitorul Oficial, că Tudorița Lungu, fost deputat PNL, a ocupat în trecut diverse funcții în administrație, dar nu are experiență în turism, potrivit CV-ului oficial.
A fost director la Casa Județeană de Pensii Bacău, subprefect de Bacău, consilier superior la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bacău, consilier la Direcţia Apelor „Siret” Bacău, respectiv a ocupat funcții de director, contabilă sau economist la diverse societăți comerciale.
Ea a fost deputat PNL de Bacău în perioada 2016-2020, fiind membră în comisia de mediu și comisia de muncă. (Foto: Facebook / Tudorița Lungu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii