G4Media.ro

Tudose semnalează presupuse erori din programul de guvernare al PNL: Ne facem…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Tudose semnalează presupuse erori din programul de guvernare al PNL: Ne facem că nu observăm greșelile de ortografie. PIB-ul nu este nici 77%, nici 79%

PNL a lansat sâmbătă la Sinaia un program de guvernare, preşedintele liberal, Nicolae Ciucă, afirmând că a fost previzionată  crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o creştere a salariului mediu net de la 5.000 lei, cât este în prezent, la 7.000 lei.

„PNL vine cu modelul economic liberal. PNL va menţine cota unică de impozitare şi va avea o guvernare orientată spre dezvoltarea investiţiilor economice. Este o iluzie să credem că suprataxarea celor care muncesc şi a mediului privat va aduce mai mulţi bani la buget, bani pe care eventual PSD să-i risipească pe măsuri populiste, cu sinecuri de partid. Suprataxarea inhibă iniţiativa şi distruge firmele private, afectează grav economia. Pentru a scădea deficitul, PNL va întări disciplina financiară prin reforme instituţionale şi reducerea cheltuielilor statului (…)” a transmis Nicolae Ciucă.

Eurodeputatul social democrat Mihai Tudose afirmă că a citit deja documentul lansat de liberali, un demers „inutil dus spre penibil”. „Am citit programu’ nu recomand, e mai ciudat decât autorii. Ori Ciucă nu știe să scrie, (e o figură de stil, nu știe!) ori cineva și-a bătut joc de el,”, comentează Tudose.

Social-democratul indică faptul că liberalii s-au încurcat în cifrele PIB-ului.

„În Program spune Ciucă „ca expresie a prosperității, îmi asum obiectivul ca, până în 2030, România să ajungă la 90% din media europeană aîn ce privește PIB per capita, raportat la puterea de cumpărare (pornind de77% la 77%, cât este în prezentora actuală)”  https://nicolaeciuca.ro/prosperitate-si-dezvoltarea…/. Ne facem că nu observăm greșelile de ortografie. M-am uitat să văd dacă acel cineva care și-a bătut joc de el i-a păcălit și pe cei de la PNL. Ce văd pe prima pagină in Programul PNL? ” PIB-ul pe cap de locuitor (în termeni de paritate a puterii de cumpărare standard) a trecut de 79% (2023) din media Uniunii Europene”. Nu mai este 77% acum e 79%. Păi nu este nici 77%, nici 79%, ci suntem în anul 2023 la 80% din PIB ul per capita mediu din UE, la paritatea puterii de cumpărare. Asta spune Eurostat aici. Că de-aia am egalat Polonia și am întrecut Ungaria… cu Marcel Ciolacu și PSD”, a transmis Tudose, care a postat și extrsele de mai jos.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...