
Tulcea: 300 de hectare de teren agricol, afectate de lăcuste
Circa 300 de hectare de teren agricol, situate între comuna Greci şi oraşul Măcin, au fost afectate de lăcuste, iar autorităţile tulcene au decis iniţierea procedurii de combatere a dăunătorilor, relatează Agerpres.
Potrivit prefectului judeţului, Dan Alexandru Munteanu, decizia a fost luată joi dimineaţă de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„În cel mai scurt timp, prin mijloace aviatice se va efectua dispersarea substanţei de combatere a dăunătorilor în arealul afectat”, a precizat prefectul.
O comisie numită prin ordin al prefectului va evalua în perioada următoare pagubele produse de insecte.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fara gluma, sa le mancam. Au convertit deja glutenul in proteina, e si mai profitabil.
Si la mine pe Balcon la Etajul 6 a aterizat o Lacusta . Era de o Culoare Maroniu inchis . I-am intins un Deget , s-a urcat pe Deget , si am scos Lacusta afara la Aer la Fereastra iar apoi Lacusta a Zburat .
Mi s-a tăiat respirația, nene Neagule! Lăcusta Maronie chiar a Zburat? La Aer? Sper. că ai filmat această scenă, National _Geografic plătește bani grei pe filmări neverosimile. Să mă ții la curent, pari un tip adânc ancorat în realitate!
Toata Romania este afectata de „lacustele” PSD, PNL si UDMR, care distrug totul in cale ca sa le fie lor bine. 😀
Numai in ultima luna s-au mai angajat in functii bugetare bine platite mii si mii de noi „lacuste”.
Pacostea ”bibilică” Cartea de Aur a avut totuși dreptate,în sfârșit divinul s-a manifestat.
Pandemie, război, secetă, foamete, lăcuste. Mie începe să mi se cam facă un pic teamă, nu vă supărați.
Doctorii recomanda dimineata un pahar de apa rece pe stomacul gol. In curand, toate conditiile pentru acest tratament vor fi indeplinite, cu apa nu se stie cum o sa mai fie.
Iaca! Tocmai ce s-a dat dezlegare la lacuste.
Trebuie doar sa fie recoltate.
Culturile afectate trebuie sa fie considerate pasuni.
Astea ori au apărut din cauza secetei, ori au fost „semănate” de prietenii Ro, poate chiar de ruși.