Primării de comune din Tulcea, în prag de executare silită din cauza datoriilor. Așteaptă bani de la guvern să plătească utilitățile
Mai multe primării ale unor comune tulcene sunt în prag de executare silită, din cauza datoriilor acumulate la diverşi furnizori de servicii, şi aşteaptă o nouă rectificare bugetară, a declarat vineri presei preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu, la finele şedinţei de constituire a noului for legislativ pentru perioada 2024-2028, transmite Agerpres.
„Poate sunt două, trei primării care au cariere de piatră, care au venituri proprii, care mai stau în picioare, dar restul sunt destul de necăjite. Acum vine o rectificare de buget, o rectificare consistentă, dar este doar un paleativ la nevoile lor. Sunt buni şi banii ăştia care vor veni”, a afirmat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.
El nu a putut menţiona valoarea totală a debitelor înregistrate de autorităţile tulcene, dar a specificat că primăriile tulcene ar urma să primească sume cuprinse între 40.000 de lei şi 200.000 de lei.
„Probabil că (rectificarea bugetară, n.red.) va acoperi urgenţele maxime, cele care le-au adus în situaţia să fie executate silit. Sunt mai multe primării în prag de a fi executate silit. Oricine poate să dea drumul la o executare silită şi să-i blocheze conturile şi să devină primăria nefuncţională. Sunt destule, din păcate”, a mai spus Horia Teodorescu, aflat la al patrulea mandat de preşedinte al CJ.
Horia Teodorescu, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD, şi o parte din consilierii judeţeni ale căror mandate au fost validate în urma alegerilor locale din vara acestui an au depus jurământul în noua calitate pe care o vor îndeplini în perioada 2024-2028.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank