G4Media.ro

Studiu MedLife: 27% dintre secvenţieri indică prezenţa subvariantei BA.2 a tulpinii Omicron/…

Sursa foto: Pixabay

Studiu MedLife: 27% dintre secvenţieri indică prezenţa subvariantei BA.2 a tulpinii Omicron/ Specialiştii MedLife nu exclud un al doilea vârf al valului 5 al pandemiei, cauzat de noua subvariantă

Tulpina Omicron a devenit dominantă în România, iar peste un sfert dintre secvenţierile realizate pe un lot de 171 de probe indică faptul că în România creşte rapid numărul cazurilor de infectare cu subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron, arată un studiu realizat de MedLife. Coordonatorul studiului afirmă că există date conform cărora e posibil ca noua subvariantă să provoace cazuri mai grave. În acest context, specialiştii de la reţeaua medicală privată transmit că „rămâne de văzut dacă România va înregistra o prelungire a valului 5 sau nu” şi nu exclud posibilitatea unui al doilea vârf al acestui val, transmite News.ro

Noul studiu de secvenţiere a genomului virusului SARS-CoV-2 ale cărui rezultate au fost făcute publice luni indică o creştere a impactului subvariantei BA.2 a tulpinii Omicron, proporţia probelor identificate cu această subvariantă crescând de 3% la 27% pe loturile studiate, transmite MedLife.

„Concluziile acestei etape a studiului arată că, din cele 171 de probe secvenţiate, provenite din mai multe oraşe din ţară, 46 au fost depistate cu subvarianta BA.2 a virusului, în timp ce restul de 124 de probe conţin varianta iniţială BA.1. şi o probă – varianta B.1.1.161 (o tulpină cunoscută de aproximativ un an, dar care în acest moment nu prezintă interes)”, se arată în documentul prin care MedLife prezintă concluziile noului studiu.

În cadrul studiului au fost secvenţiate probe de la pacienţi din Braşov, Constanţa, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Tulcea, Bucureşti şi Târgovişte, cele mai multe cazuri cu subvarianta BA.2 provenind din Braşov şi Bucureşti.

Coordonatorul studiului, biologul şi doctorul în ştiinţe medicale Dumitru Jardan, atrage atenţia asupra faptului că în doar două săptămâni prevalenţa noii subvariante a înregistrat o creştere de la 3 la 27%, catalogând drept „accelerat” ritmul de răspândire al noii subvariante.

„Dincolo de gradul ridicat de contagiozitate şi de răspunsul limitat la vaccin, se pare că BA.2 se aseamănă cu tulpina Delta din punct de vedere al severităţii bolii, având capacitatea de a provoca forme mai grave. Rămâne de văzut, însă, dacă BA.2 va influenţa sau nu o prelungire a valului cinci ”, a declarat Dumitru Jardan.

Datele OMS arată că BA.2 ar putea fi chiar şi de două ori mai contagioasă decât varianta iniţială BA.1. În plus, studiile internaţionale sugerează capacitatea noii subtulpini de a provoca forme mai severe de boală decât varianta iniţială şi de a ocoli răspunsul imun obţinut prin vaccinare.

La rândul său, preşedintele MedLife Group transmite un mesaj de precauţie cu privire la finalul acestui val al pandemiei, chiar dacă pare a fi fost depăşit vârful valului.

„Ţinând cont de dinamica subvariantei BA.2 din ultimele două săptămâni, cel puţin pe loturile analizate de noi, trebuie să ne raportăm cu precauţie la finalul valului 5 al pandemiei şi să avem în vedere şi scenariul pesimist, în care am putea înregistra un al doilea vârf al acestui val, determinat de noua subtulpină. Dacă ritmul de răspândire a subvariantei BA.2 se menţine la acest nivel, sunt şanse ca România să înregistreze o prelungire a valului 5. Aşadar, nu e momentul să lăsăm în totalitate garda jos sau să ne relaxăm. Respectarea măsurilor de prevenţie şi vaccinarea cu schema completă, inclusiv doza booster, rămân în continuare esenţiale pentru a ieşi cât mai curând din acest val. Pandemia nu s-a încheiat. Este foarte probabil ca după acest val să urmeze şi alte tulpini. Vom trăi cu acest virus mult timp de acum înainte. Este nevoie să ne adaptăm şi să rămânem în continuare prudenţi”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte & CEO MedLife Group.
viewscnt

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Încă o reclamă mascată (sau pe față, dar nemarcată cu P) la Medlife. 99% nici nu fac secvențiere, dau cifre din burtă.

    • Da, au mai dat-o o minciună din asta, ca era Omicron dominant, dar a fost evident o minciună. Si voiau să închidă școlile. Sunt corupti, evident.

  2. Păi ce, nu mai sunt bani pentru testare?

  3. Gata, nu mai înghite niciun om normal! Medicină politizatâ- distopia medicală

  4. Au mai aberat ăștia prostii, plus ca ei ies din val injectandu-se cu un rahat care ajuta valul, deci clar. Sigur sunt cumpărați de WEF.

  5. Adică e mult mai contagioasă și totodată e mai periculoasă? E exact contrariul a ce se spunea (tot de către „specialiști”) până acum despre virusul ăsta. Nu se mai satura de minciuni!

  6. Bay dar cum apare varianta asta in Romanica? Nu atzi vandut destula zeama, mai sunt 2-3 cisterne gata sa expire? Tzeapa, asteptam vaccinul minune care l pregatitzi! Lasati va telefonul deschis ca va sunam noi!
    PS: Medlife speram sa nu intrati in shitul asta, dar deja v atzi manjit!

  7. Ei au vindecat covidul la ei in sat.