Tumultoasa istorie a canabisului și cum a fost folosit medicinal încă din urmă cu 5000 de ani, de la anestezic pentru femeile care nășteau la durerile de ochi

Este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om și a creat cele mai multe controverse, nu doar în epoca modernă. Canabisul este, tehnic, o plantă industrială și a fost folosită încă de acum 10.000 de ani în Asia, unde este atestată arheologic apariția ei de către cei mai mulți cercetători. În funcție de specie, canabisul este folosit în medicină sau în industrie pentru fabricarea de materiale textile, vopseluri, combustibili.

Semințele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% extractive neazotate, 17,8-26,3% celuloză şi 2,5-6,8% cenuşă. Tocmai datorită acestei compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei folosit direct în alimentaţie sau pentru obţinerea materialelor textile, lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului, hârtiei şi a pânzelor ceruite. Sămânţa se utilizează pe scară largă, direct sau în furaje concentrate, în hrana animalelor domestice sub formă de turte de cânepă (o turtă de 600 de grame de cânepă are valoarea nutritivă cu 1000 g boabe de cereale).

Tulpina lemnoasă conţine peste 50% celuloză ceea ce permite utilizarea ei pentru obţinerea de hârtie, plăci aglomerate – fonoizolatoare, pentru industria mobilei, mătase artificială, puf pentru izolare fonică între plăcile de rigips. De altfel, printre primele atestări arheologice ale canabisului arată că a fost folosit pentru fabricarea hârtiei. În fine, chiar și resturile rămase după culegerea plantei pot fi folosite drept îngrășământ cu valoare nutrițională mare : 10 tone de pleavă de cânepă sunt echivalentul a 40 de tone de gunoi de grajd.

Ultizarea în scopuri medicale

Utilizarea canabisului în scopuri medicale datează și ea de secole. În medicină se folosesc doar florile și frunzele de canabis iar acţiunea narcotică este dată de substanţele produse de perişorii aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa. Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie. Așa se face că, de fapt, doar Canabis Indica este folosită pentru efectele narcotice. În grupul de substanţe secretate de cânepă, cele mai importante sunt: nacosonul, canabidiolul, tetrahydrocanabiolul – constituente ale subsanţei din haşiş şi marijuana. Planta de cânepă, în special cea indiană, are capacitatea biosintetică de a produce din acidul canabigerolic – acid canabidiolic (DCBD), acid canabidiol (CBD), acid tetrahydrocanabinolic (ATHC), canabinol (CNB) şi acid canabinolic (ACNB).

Primele utilizări în scopuri medicale ale plantei datează din mileniul al III-lea î.Hr. Tradiția medicală naturistă chineză își are, astfel, rădăcinile din cele mai vechi timpuri. Fiecare parte a acestei plante a fost exploatată medical de către vechii chinezi, fiind consemnate zeci de proprietăți medicale – de la cea de cauterizant până la cea de anestezic. Și în India canabisul a fost folosit cu mii de ani înaintea erei noastre, din regiunile muntoase ale Himalaiei până în valea Indusului. În textele antice descoperite în India sunt consemnate bolile pentru care era folosită planta:insomnie, dureri de cap, tulburări gastrice.

De asemenea, este confirmată și utlizarea plantei ca anestezic pentru femeile care nășteau. Cea mai veche mărturie a utilizării în scop medical a acestei plante în Egiptul Antic este confirmată încă din 1.700 î.Hr. În total au fost descoperite 4 papirusuri care aveau rol de rețete medicale. În urma studierii papirusurilor s-a aflat că vechii locuitori ai Nilului foloseau canabisul pentru tratarea durerilor de ochi, dar și în tratarea hemoroizilor.

Medicii musulmani au folosit la scară largă această plantă între secolele VIII și XVIII pentru proprietățile sale antiepileptice, anti-inflamatorii și analgezice. Încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea au apărut primele tendințe în lumea occidentală de a folosi canabisul în medicină. Cel mai important pionier al acestui curent a fost irlandezul William Brooke O’Shaughnessy – medic, fizician și inventator, care în timpul șederii sale în India, a descoperit medicina tradițională locală. El a început să cerceteze canabisul, care era folosit de populația locală în scop medical. În urma cercetărilor sale, a descoperit potențialul anestezic al plantei, dar și cel de a trata spasmele musculare și multe alte probleme medicale.

După interzicerea sa în Statele Unite, cercetările medicale privind beneficiile plantei au continuat. CBD a fost izolat prima dată în 1940 de chimistul american Roger Adams din extract de cânepă etanolică și din rășina egipteană de Canabis indica, dar structura chimică și stereochimia au fost elucidate abia în 1964. Canabinolul are multe aplicații terapeutice, fiind prezent în mai multe medicamente, cum ar fi Sativex, Epidiolex, Canador. CBD, spre deosebire de THC (tetrahidrocanabinol), nu are efect psihoactiv, deci nu alterează conștiența.

Utilizarea lui medicală e extrem de vastă : ajută în boli cardiovasculare, dureri cronice, tulburari psihice și psiho-emotionale, cancer, diabet, epilepsie, boli neurodegenerative, boli ale sistemului imunitar și, culmea, în reducerea dependenței de alcool, tutun sau droguri. Deși utilizarea CBD este legală, utilizarea recreațională a THC este încă ilegală și nu este decriminalizată.Și pentru că vorbim de TCH, Tetrahidrocanabinolul este de fapt compusul canabinoid cu efect psihoactiv din produsul vegetal. Este substanța activă principală din canabis, întâlnită în drogurile hașiș și marijuana care contine TCH în concentrație de 30 la sută.  Tetrahidrocanabinolul a fost pentru prima dată izolat în anul 1964 de Raphael Mechoulam. În prezent, în toate țările UE, importul de CBD este permis pentru uz personal, dacă conținutul de THC este mai mic de 0,2%.

Mai multe soiuri de cânepă industriale pot fi cultivate legal în Europa de Vest. În 2019, Comisia Europeană a anunțat că CBD și alte canabinoide ar fi clasificate drept „alimente noi”, ceea ce înseamnă că produsele CBD ar necesita autorizație în temeiul Regulamentului UE privind alimentele noi. În 2020, Bulgaria a devenit prima țară din UE care a permis vânzarea canabidiolului derivat din cânepă. Produsele CBD sunt legale și ușor de achiziționat, atât timp cât conțin mai puțin de 0,2% de THC. În prezent, majoritatea statelor membre permit comercializarea cu sau fără rețetă, cu sau fără restricții. În octombrie 2013, România a legalizat medicamentele create din derivați de canabis. Acestea se pot utiliza cu o rețetă și dacă conțin 0,2% de THC sau mai puțin. Uleiul CBD este legal să se cumpere pe teritoriul României și se poate găsi în magazine de alimente de sănătate și magazine de medicamente alternative online. De asemenea, Legea nr. 339/2005 permite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR ) să autorizeze cultivarea cânepei industriale, dacă procesul este în conformitate cu reglementările UE.

Canabisul ca plantă psihoactivă

Încă de la începuturi canabisul a fost folosit pentru efectele sale psihoactive și multe culte religioase l-au folosit în diferite ritualuri. În Japonia, planta era folosită în templele shintoiste pentru alungarea spiritelor rele. Hinduismul plasa canabisul în rândul celor cinci plante sacre și considera că poate aduce starea de fericire și poate alunga spiritele malefice. În timpul Imperiului Persan, adepții lui Zoroastru foloseau ”planta sacră” în ritualuri. Și sciții se foloseau de canabis în cultul morților. Aceștia se pare că au adus planta în Grecia unde, de asemenea, multe temple și sanctuare ale zeului Asclepios, zeul vindecării, foloseau ”focul scitic” în timpul ritualurilor. Tocmai de la proprietățile psihoactive canabisului i s-au atras însă și principalii dușmani. Primele interdicții au apărut în jurul anului 1800 : în Madagascar folosirea canabisului a fost interzisă și pedepsită cu condamnarea la moarte iar Napoleon a scos și el planta în afara legii după ce a constatat că trupele sale își pierdeau din cauza ei forța și concentrarea.

Imperiul Otoman a avut aceiași repulsie interzicând planta. Așa se face că nu Statele Unite, cum am fi tentați să credem, au dat tonul ”prohibiției”. Înaintea lor, Marea Britanie, Canada, Austrialia au interzis în secolul 20 canabisul. Peste Ocean, unde planta a ajuns în Jamestownul britanic în 1616 și era chiar obligatorie cultivarea ei pentru export, canabisul a fost bine văzut. Însuși George Washington avea o plantație de canabis.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea organizațiile care militează pentru interzicerea substanțelor considerate tabuu în societatea americană încep campania împotriva acestei plante. Protestanții și neo-protestanții au militat pentru prohibiția alcoolului, dar și a canabisului și obțin inițial limitarea consumului doar la cel medical, cu rețetă de la un medic. În cadrul Convenției Internaționale a Opiului din 1925 s-a luat hotărârea, sprijinită de statul american, de a interzice exportul de cânepă indiană către Statele Unite. În 1930 apar primele broșuri și filme americane asupra pericolelor acestei plante iar în 1937 a fost emis la nivel național în SUA ”Marijuana Tax Act”. Aceasta ilegaliza transportul și posesia de canabis, în afara de întreprinzătorii care cultivau planta în scop medicinal sau industrial și care trebuiau să plătească o taxă anuală în acest sens.

”Marijuana Tax Act” a fost suspendat după începerea ostilităților între SUA și Japonia, în 1942, când planta s-a dovedit necesară eforturilor de război americane. În anii 50 apar primele legi penale în SUA care pedepsesc posesia de canabis cu închisoarea de la 2 la 10 ani și o amendă de până la 20 000 de dolari. Din anii 70, se revine însă la aplicațiile medicinale ale canabisului în Statele Unite, fiind permis pentru un număr foarte mic de pacienți care au primit din partea Curții de Justiție aprobarea de a consuma canabis drept tratament pentru bolile lor. În anii 90 s-au elaborat legislații la nivelului diferitor state permițând utilizarea canabisului în scop medicinal și deja state precum Colorado sau Washington și-au liberalizat politica.

Cânepa… românească

Până în 1989, ţara noastră a ocupat locul patru în lume în topul exportatorilor de cânepă. Înainte de Revoluţie, România cultiva cânepă industrială pe 55.000 de hectare, din care 10.000 erau în judeţul Timiş. Pe lângă fibra de cânepă, în România se dezvoltase o industrie de valorificare a puzderiei, pulberea rămasă după strângerea plantelor. Din aceasta se fabricau plăci aglomerate pentru export.

După 1989, întreprinderile de prelucrare primară a tulpinelor de cânepă (topitoriile) au fost privatizate, iar noii proprietari, le-au dat la fier vechi. Astfel, din 14 topitorii existente în anul 2000, care puteau produce 35.000 t de fibră cânepă/an, astăzi au mai rămas 2 topitorii care pot  produce doar a zecea parte din ceea ce s-a produs. Restricțiile impuse ulterior cultivării de cânepă i-au descurajat pe fermierii supuşi unor acţiuni birocratice considerate excesive: avize, controale, monitorizări, aprobări de la organele de poliţie, sănătate şi agricole. În ultimii ani, s-au semnalat tendinţe de revigorare a cânepii spre alte nişe de producţie, cum ar fi producerea de ulei din seminţele de cânepă şi extragerea fibrelor de cânepă prin decorticarea mecanică a tulpinilor.

În fine, legislația și anchetele DIICOT nu par să încurajeze relansarea cultivării acestei plante. „Orice produs care conţine THC se încadrează noţiunii de drog de risc şi intră sub incidenţa dispoziţiilor penale”, potrivit Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Terorismului, adică inclusiv cânepa obișnuită, care are sub 0,3% THC. Pentru a-și apăra mai bine interesele, producătorii au înființat în 2017 Asociația Națională a cultivatorilor de Cânepă. Fermierii au atras de nenumărate ori atenția că România riscă să piardă, culmea, fonduri europene importante dacă nu va decriminaliza cultivarea canabisului în alte scopuri decât cele ”recreative”.

Potrivit noului Regulament PAC, stabilit anul acesta de Comisia Europeană, în ceea ce privește intervențiile care urmează să fie specificate de statele membre în planurile lor strategice PAC, în domeniul plăților directe trebuie stabilite cerințe suplimentare referitoare la intervențiile privind cânepa și bumbacul. Acordarea plăților trebuie să fie condiționată de utilizarea semințelor certificate de anumite soiuri de cânepă și trebuie verificat conținutul lor de tetrahidrocanabinol THC.