G4Media.ro

Tunel de jumătate de kilometru al traficanților de droguri, descoperit sub frontiera…

sursa foto: Agerpres/ Department of Homeland Security/Handout via Reuters

Tunel de jumătate de kilometru al traficanților de droguri, descoperit sub frontiera americano-mexicană

Un tunel lung de 530 de metri care lega oraşul american San Diego, din California, de oraşul mexican Tijuana a fost descoperit de poliţia americană în urma unei anchete pentru trafic de droguri, a anunţat justiţia americană luni, relatează Agerpres, conform AFP.

Săpat la o adâncime de peste 18 metri, tunelul transfrontalier avea „ziduri întărite, un sistem de cale ferată, electricitate şi un sistem de ventilaţie” de o mărime de 1,2 metri, precizează într-un comunicat biroul procurorului federal american pentru districtul de sud al Californiei.
Comunicatul anunţă, de asemenea, că şase persoane care locuiesc în SUA au fost inculpate „pentru asociere de răufăcători în traficul a 799 kg de cocaină”. În afară de cocaină, autorităţile au confiscat de asemenea 74 kg de metamfetamină şi 1,5 kg de heroină.

Tunelul a fost descoperit vineri de agenţi ai Departamentului Securităţii Interne al SUA, în urma unei operaţiuni de supraveghere în faţa unei case care, în trecut, a fost utilizată pentru a depozita droguri.

Observând plecările şi venirile suspecţilor, agenţii au ajuns la un depozit situat la 90 de metri de frontiera cu Mexicul. După ce au inspectat clădirea, au dat chiar peste intrarea în acest tunel.

„Nu mai există lumină la capătul acestui tunel pentru traficul de droguri”, a declarat procurorul federal Randy Grossman în comunicat.

„Vom suprima toate pasajele subterane de contrabandă pe care le vom găsi pentru a împiedica drogurile ilicite să ajungă pe străzile noastre şi să ne distrugă familiile”, a adăugat el.

Tunelurile sub frontiera americano-mexicană sunt săpate frecvent de traficanţi pentru a aduce migranţii atraşi de „visul american” sau droguri, SUA fiind principala ţară consumatoare de cocaină sud-americană din lume.

Potrivit autorităţilor americane, peste 90 de tuneluri au fost descoperite numai în districtul de sud al Californiei din 1993. Dintre aceste 90 de tuneluri, 27 erau considerate „sofisticate”, ultimul de până acum fiind descoperit în martie 2020.

sursa foto: Agerpres/ Department of Homeland Security/Handout via Reuters

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. TREBE UN ZID SI SUB PAMANT.
    ACUM VINE SI tuitul…

  2. Rușii primesc votcă în amestec cu fentanil via Asia