G4Media.ro

Tunurile PSD pe final de mandat: Primăria Sector 2 București, acuzată că…

Tunurile PSD pe final de mandat: Primăria Sector 2 București, acuzată că vrea să dea monopol pe gunoaie fără licitație firmei unui fost senator social-democrat

Un consilier USR acuză conducerea Primăriei Sectorului 2 că vrea să ofere pe tavă firmei Supercom, cea care se ocupă de salubrizarea Sectorului de 20 de ani, încă 20 de ani de monopol. Viceprimarul PNL, Cristian Popescu, care face echipă perfectă cu primarul PSD, Mihai Toader, suţine că este vorba despre un acord de principiu pentru crearea unui centru care nu are legătură cu contractul de colectare şi transportul deşeurilor.

UPDATE: Proiectul a picat in sedinta de ieri a Consiliului Local la doar un vot diferenta.

„Primăria Sectorului 2 vrea să ofere un monopol pe minim 20 de ani pentru sortarea deșeurilor pentru o firma care aparține unui fost senator PSD”, este acuzaţia adusă de către consilierul local USR, Adrian Alexandru, conducerii Primăriei Sectorului 2. Este vorba despre Ilie Ciuclea, patronul Supercom și fost senator PSD. Consilierul susţine că prin intermediului unui punct de pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local, Primăria Sectorului 2 solicită Consiliului General al Capitalei avizul pentru a putea încheia un „Protocol privind parteneriatul pentru realizarea unui proiect public de interes local în domeniul gestionării şi asigurării trasabilităţii deşeurilor municipale „.

Concret, Primăria de Sector cere acordul primăriei generale pentru ca firma Supercom să poată realiza un centru pentru gestionarea deşeurilor cu o capacitate de 150.000 de tone pe an. Investiţia este 100% privată.

Acest lucru, susţine consilierul USR, nu este altceva decât un artificiu pentru ca firma Supercom, cea care se ocupă cu colectarea gunoaielor de 20 de ani în Sectorul 2, să-şi asigure monopolul pentru încă 20 de ani. Contactat de G4Media.ro, viceprimarul Sectorului 2, Cristian Popescu, spune că lucrurile nu ar sta chiar aşa.

„E o propunere pe ordinea de zi, pentru consiliul de mâine, făcută de primarul Sectorului privind cererea unui acord de principiu de la Primăria Capitalei, privind un protocol în vederea construcţiei unui centru de tratare a deşeurilor, prin care investiţia o face integral societatea de salubritate, iar primăria, în nişte condiţii comerciale convenabile, duce gunoiul acolo. Investiţia ar costa 45 de milioane de euro. Repet. Este vorba doar de un acord de principiu de la Primăria Generală. Doar după ce se ia acel acord, se poate solicita ceva concret. Pe 20 de ani, să le dăm gunoiul. Nu are legătură cu contractul de colectare şi transport al deşeurilor”, a declarat Cristian Popescu.

Consilierul USR, Adrian Alexandru, susţine că Supercomul ar avea deja acest centru: „Supercomul are această staţie din 2010. O staţie de sortare pentru 120.000 de tone de deşeuri în condiţiile în care Sectorul 2 produce anual 110.000 de tone. Ei vor exclusivitate”.

Firma Supercom asigură salubrizarea în Sectorul 2 din 1999, în baza unui contract încheiat pentru 5 ani și prelungit din 2004 până astăzi. „Deși a fost obligat să organizeze licitație de către Înalta Curte de Casație și Justiție încă de anul trecut, primarul PSD nu se lasă intimidat și, împreună cu viceprimarul PNL, vor să proceseze deșeurile pentru încă cel puțin 20 de ani cu aceeași firmă Supercom. Astfel, monopolul Supercom se va exercita pentru minim 40 de ani”, a declarat Adrian Alexandru pentru G4Media.ro.

Compania Supercom este deţinută de Ilie Ciuclea, fost senator PSD în legislatura 2004-2008 şi fost vicepreşedinte al UNPR. Acesta a reuşit să atragă atenţia opiniei publice asupra lui în 2011, când şi-a făcut un cadou de Moş Nicolae în valoare de 500.000 de dolari. Mai exact a încheiat un contract pentru cumpărarea în leasing a unei maşini de lux Maybach 62 S. „Este o ţicneală de-a mea”, s-a rezumat Ciuclea, să comenteze achiziţia făcută. Preţul de listă al limuzinei era atunci de jumătate de milion de dolari (492.000 dolari).

Sectorul 2 este unic printre sectoarele capitalei pentru faptul că aici ar exista cea mai mare taxă pentru salubritate, numită „taxa de habitat”. Această taxă este 159 de lei pe an, din care locuitorii Sectorului plătesc doar 129 de lei. Restul este subvenționat de primărie.

Foto: Primarul Mihai Toader (dreapta) și viceprimarul Dan Cristian Popescu (stânga) – InquamPhotos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Capitala roșie are ce a votat – 6 primari psd + pg ex-mâncătoare de (..) la latrinele securistului Voiculescu

  2. gio-psd, partid de artileristi!

  3. Schimbarea la față a PNL București este doar o operațiune de PR, deoarece, în realitate, PNL conviețuiește și jefuiește pe mai departe cu PSD și sperăm să ajungă alături de acesta, la groapa de gunoi a istoriei.