Tur gratuit sâmbătă, pe Lacul Morii din Capitală, pentru iubitorii de păsări: Pot fi observate exemplare din Peninsula Scandinavă și Siberia
Păsări din Peninsula Scandinavă sau din Siberia, venite în ţara noastră în căutarea apelor care nu îngheaţă, pot fi observate în această perioadă pe Lacul Morii, transmite Agerpres.
Reţeaua pentru Natură Urbană şi Societatea Ornitologică Bucureşti organizează sâmbătă, de la ora 8.30, un tur gratuit pentru observarea acestor păsări care iernează în ţara noastră.
„Lacul Morii are, în această perioadă a anului, oaspeţi veniţi de departe. Sunt păsări care au zburat mii de kilometri în căutarea apelor care nu îngheaţă, iar Lacul Morii este un refugiu pentru numeroase specii care vin să ierneze la noi. Printre cei mai eleganţi oaspeţi de iarnă ai Lacului Morii se numără cufundarii polari, veniţi din Peninsula Scandinavă sau Siberia. Pescari excelenţi, pot fi observaţi cu uşurinţă, chiar şi fără binoclu”, informează organizatorii, pe Facebook.
Cu ajutorul reprezentanţilor SOR Bucureşti vor putea fi identificate şi alte păsări acvatice din zonă, „locatarii permanenţi sau oaspeţi de iarnă”, menţionează sursa citată.
„Urcăm şi pe lunca Dâmboviţei, spre Chiajna, una dintre puţinele arii naturale ale Bucureştiului. Turul este gratuit şi durează aproximativ o oră şi jumătate. Vă rugăm să vă îmbrăcaţi cu haine călduroase şi să nu uitaţi acasă binoclul sau aparatul foto (dacă aveţi, desigur)”, se mai arată în postare.
Conform Reţelei pentru Natură Urbană, în această perioadă a anului are loc şi Numărătoarea de Iarnă a Speciilor Acvatice, eveniment cunoscut sub numele de MidWinter.
„Mergând în căutarea cufundarilor polari, e foarte probabil să întâlnim stoluri mari de pescăruşi râzători (Larus ridibundus). Apropo de stoluri mari, v-aţi întrebat vreodată cum estimează ornitologii câte păsări sunt într-un stol? O variantă ar fi să fotografieze păsările şi să le numere în linişte, acasă. Se poate şi altfel, după cum vom afla sâmbătă, 11 ianuarie, de la prietenii de la Sucursala Bucureşti a Societăţii Ornitologice Române”, precizează organizaţia, pe pagina sa de Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.