G4Media.ro

Turcia a prelungit restricțiile până pe 4 ianuarie/ Sâmbăta și duminica nu…

sursa foto: Pixabay/ Şinasi Müldür

Turcia a prelungit restricțiile până pe 4 ianuarie/ Sâmbăta și duminica nu se poate circula deloc, în restul săptămânii interdicția este valabilă pe timpul nopții

Autoritățile turce au prelungit măsurile deja adoptate în contextul pandemiei și pentru perioada 31 decembrie 2020, ora 21:00, până la data de 4 ianuarie 2021, ora 05:00.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat de presă transmis joi, că circulația persoanelor este restricționată în zilele de sâmbătă și duminică (de vineri, ora 21:00, până luni, ora 05:00) pe tot teritoriul național, precum și în timpul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul orar 21:00-05:00.

„Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea ieși din reședințe numai între orele 10:00 și 13:00 în timpul zilei, iar persoanele sub 20 de ani (născute începând cu data de 01.01.2001) numai între orele 13:00 și 16:00 în timpul zilei. Această măsură nu se aplică cetățenilor străini aflați pe teritoriul Republicii Turcia în scop turistic. Totodată, cetățenii străini aflați în Turcia în alte scopuri decât cel turistic nu sunt exonerați de la obligativitatea respectării restricțiilor menționate anterior”, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, pentru utilizarea mijloacelor de transport rutiere, aeriene, feroviare sau maritime de pe teritoriul Turciei, precum și accesul în spațiile de cazare (hoteluri, pensiuni etc.) și centre comerciale, este obligatorie deținerea unui cod de identificare unic, denumit HES Code.

„Acesta poate fi obținut de cetățenii străini prin trimiterea unui mesaj SMS la numărul 2023 (disponibil doar în Turcia, iar, pentru a fi validat, mesajul trebuie sa fie transmis de la un număr din rețeaua de telefonie mobilă turcă) cu textul „ HES (spațiu) Cetățenia (spațiu) Seria pașaportului (spațiu) Anul nașterii (spațiu) Numele de familie” Exemplu SMS: „HES ROM 0555551112 1992 POPESCU”. Codul HES poate fi obținut și anterior sosirii în Turcia, prin intermediul aplicației mobile „Hayat Eve Sığar”, disponibilă în App Store și Google Play”, anunță MAE.

Sursa Foto: Şinasi Müldür/ Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează