G4Media.ro

Turcia impune taxe vamale suplimentare de 40% pentru vehiculele importate din China…

Sursa foto: Unsplash

Turcia impune taxe vamale suplimentare de 40% pentru vehiculele importate din China / De ce a recurs guvernul la această măsură

Turcia a decis să impună taxe vamale suplimentare de 40% pentru toate vehiculele importate din China, în încercarea de a limita importurile şi a reduce deficitul de cont curent, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Tariful suplimentar va fi de minim 7.000 de dolari pentru fiecare vehicul, potrivit unui decret prezidenţial publicat sâmbătă în monitorul oficial. Decizia va intra în vigoare începând din data de 7 iulie.

Conform prevederilor deciziei, dacă tariful de 40% calculat din preţul vehiculului importat este mai mic de 7.000 de dolari, atunci va fi perceput tariful minim de 7.000 de dolari.

În 2023, Turcia a introdus tarife suplimentare pentru importurile de vehicule electrice din China, în ideea de a sprijini primele automobile electrice produse local.

Guvernul de la Ankara ia măsuri pentru a contracara o inflaţie care la finele lunii mai a ajuns la 75,5%, prin menţinerea unui politici fiscale monetare stricte, consolidarea politicii fiscale şi reducerea deficitului de cont curent.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Pana si Turcia ii calca pe cap pe chinezi. Bravo lor. Spre deosebire de Franta sau Germania.

  2. ❤️🇹🇷!
    Când s-or trezi 🇺🇲, 🇪🇺?
    Poate după ce se destramă?