Turcia: Ministrul Apărării avertizează în privința alianțelor care ar putea dăuna NATO
Ministrul apărării Turciei, ţară membră a NATO, a declarat că formarea de alianţe în afara NATO ar dăuna organizaţiei, potrivit unor comentarii publicate sâmbătă, după ce Grecia şi Franţa au convenit asupra unui pact de apărare luna trecută, relatează Reuters.
Aliaţi în cadrul NATO, Grecia şi Franţa au semnat un pact militar strategic şi de cooperare în domeniul apărării în septembrie, ce include o comandă pentru trei fregate franceze în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat în această lună că acordul va permite celor două ţări să vină în ajutorul celeilalte în cazul unei ameninţări externe.
„Având în vedere că suntem în NATO, toată lumea ar trebui să ştie că a căuta diverse alianţe în afara ei va dăuna atât NATO, cât şi relaţiilor noastre bilaterale şi va zdruncina încrederea”, a declarat ministrul turc al apărării Hulusi Akar reporterilor după o reuniune a miniştrilor apărării din statele membre ale NATO la Bruxelles săptămâna aceasta.
Comentariile au fost difuzate de Ministerul Apărării turc.
Grecia şi Turcia sunt în dezacord în privinţa platformelor continentale şi limitelor lor maritime. Ele au relansat contactele exploratorii cu privire la disputele lor la începutul acestui an şi Akar a spus că a avut o întâlnire constructivă cu omologul său grec.
„Am avut discuţii pozitive, constructive cu ministrul grec al apărării. Ne aşteptăm să vedem rezultate pozitive în urma acestor discuţii în perioada următoare”, a spus Akar.
Separat, Akar a declarat că a fost „lansată activitatea tehnică” pentru obţinerea avioanelor Viper F16 din Statele Unite, precum şi modernizarea avioanelor de război pe care Turcia deja le are.
Statele Unite nu au confirmat în această săptămână comentariile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan că Washingtonul a făcut o ofertă Ankarei pentru vânzarea de avioane F-16, dar au spus că nu au făcut Turciei o ofertă de finanţare pentru avioanele de luptă.
Duminica trecută, Erdogan a declarat că SUA au propus vânzarea avioanelor de luptă F-16 către Turcia în schimbul investiţiilor acesteia în programul F-35, din care Ankara a fost îndepărtată după ce a cumpărat sisteme de apărare antirachetă din Rusia.
sursa: sabah.com.tr/ facebook (Hulusi Akar)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.