Turcia: Reuters și BBC vorbesc de alegeri anticipate după ce partidul lui Erdogan a pierdut Istanbulul
Reuters și BBC scriu că ideea alegerilor anticipate începe să prindă contur în Turcia pe fondul înfrângerii clare suferite de partidul președintelui autoritar, Recep Tayip Erdogan, în Istanbul.
Candidatul principalului partid de opoziție l-a înfrânt pe cel susținut de Erdogan într-un scrutin repetat, după ce partidul de guvernământ a forțat reluarea votului de acum o lună. Erdogan spusese la începutul campaniei electorale că, cine câștigă Istanbul, câștigă Turcia.
Reuters scrie că șeful celui de-al doilea partid de guvernământ a încercat imediat să minimalizeze pierderea Istanbulului și a refuzat ideea alegerilor anticipate.
Pe de altă parte, analiști citați de agenția Reuters arată că se așteaptă atât o remaniere guvernamentală, cât și la devansarea alegerilor generale al căror termen ar fi 2023.
Și BBC arată că alegerile anticipate sunt dorite de opoziția anti-Erdogan, care a câștigat marile orașe ale țării la alegerile locale din acest an.
Sursa foto: Contul de Facebook Erdogan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu