G4Media.ro

Turcia, România şi Bulgaria vor semna în ianuarie un acord pentru îndepărtarea…

Sursa foto: surse G4Media

Turcia, România şi Bulgaria vor semna în ianuarie un acord pentru îndepărtarea minelor din Marea Neagră

Turcia, România şi Bulgaria intenţionează să semneze în ianuarie un acord cu privire la un plan comun de îndepărtare a minelor care plutesc în Marea Neagră ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul turc al apărării, Yasar Guler, după luni de discuţii între aliaţii din NATO, relatează Reuters, citată de News.ro.

Yasar Guler a declarat că „Iniţiativa trilaterală” va include deocamdată doar Turcia, România şi Bulgaria, iar miniştrii apărării din aceste ţări au planificat să organizeze o ceremonie de semnare la Istanbul, în 11 ianuarie.

„Din cauza războiului dintre Ucraina şi Rusia, există mine plasate atât în porturile ucrainene, cât şi în cele ruseşti. Acestea se desprind uneori şi ajung în strâmtorile noastre din cauza curentului”, le-a explicat Guler jurnaliştilor.

„Navele noastre de deminare vor efectua patrulări constante până la punctul în care se termină graniţele (maritime) ale României”, a adăugat el.

Turcia, România şi Bulgaria s-au întâlnit cu oficiali din Georgia, Polonia şi Ucraina în aprilie 2022 pentru a discuta despre anihilarea minelor după invazia Rusiei în Ucraina.

Miniştrii apărării din cele trei ţări au purtat discuţii despre acest plan şi în cadrul unei reuniuni NATO care a avut loc la Bruxelles în luna octombrie şi apoi la Ankara, luna trecută, lucrând pentru a finaliza iniţiativa.

Pe de altă parte, Marea Britanie a declarat luni că va transfera două nave pentru depistarea şi distrugerea minelor către Marina ucraineană, în contextul în care înfiinţează o nouă coaliţie de apărare maritimă alături de Norvegia, pentru a contribui la consolidarea operaţiunilor maritime ale Ucrainei.

Turcia, care are relaţii bune atât cu Kievul, cât şi cu Moscova, colaborează, de asemenea, cu Naţiunile Unite, Ucraina şi Rusia pentru a relansa iniţiativa privind transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, din care Moscova a ieşit în vară, dar nu există semne publice de progres în aceste discuţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...