G4Media.ro

Turcia se întoarce la tactica tensiunilor cu Grecia

Sursa Foto: Google Maps

Turcia se întoarce la tactica tensiunilor cu Grecia

Analiză a publicației elene Proto Thema, preluată de Rador:

Turcia revine la tactica tensiunilor, atât în planul acțiunilor militare, cât și al retoricii. Amplasarea unui cablu submarin la o jumătate de milă în afara apelor teritoriale grecești a determinat Ankara să trimită luni după-amiază cinci nave de război turcești la sud de strâmtoarea dintre insulele grecești Kasos-Karpathos. În același timp se înmulțesc declarațiile incendiare din partea unor oficiali turci, chiar și în legătură cu plecarea cântăreței grecoaice Despina Vandi de la un concert pe care ar fi trebuit să-l susțină la Çeşme, din cauza existenței pe scenă a unui banner uriaș cu Kemal Atatürk, potrivit Rador Radio România.

În ceea ce privește cablul submarin, este evident că Ankara încearcă să impună în practică Memorandumul turco-libian și revendicarea unei părți din platoul continental grecesc. Astfel, Ankara a cerut navei italiene Ievoli Relume să înceteze lucrările pe care le efectua în zona insulei grecești Kasos, deoarece – după cum susține Ankara – este o zonă a „platoului continental turcesc”. De menționat că nava italiană efectuează prospecțiuni pentru instalarea pe viitor a cablurilor submarine ale proiectului de interconectare electrică Creta-Cipru.

Până acum, potrivit unor surse, navele militare turcești nu au încercat să blocheze nava italiană, iar în zonă se află și două nave militare grecești și o navă de patrulare în larg a Gărzii de Coastă a Greciei.

Scopul Atenei este detensionarea situației

Trebuie precizat că nava italiană desfășoară aceste prospecțiuni în apele teritoriale grecești, cu excepția unei mici arii care se află la aproximativ o jumătate de milă în afara apelor teritoriale grecești, și anume în apele internaționale, dar într-o zonă care aparține Zonei Economice Exclusive a Greciei în baza unui acord dintre Grecia și Egipt și în limitele celor potenţiale 12 mile marine care ar reverni apelor teritoriale greceşti. Dar, în baza unui memorandum turco-libian (contestat la nivel internațional, care împarte zona maritimă dintre Turcia și Libia fără a ține cont de apele teritoriale ce revin insulelor grecești din regiune n.trad.), acea mică arie – situată la jumătate de milă în afara apelor teritoriale grecești – ar aparține platoului continental turcesc!

Nava italiană „Ievoli Relume” efectuează prospecțiuni pentru care a fost emisă o notificare NAVTEX. La acest Navtex, Turcia a reacționat prin emiterea unei notificări proprii prin care susține că o parte din aceste prospecțiuni vizează o zonă din platoul continental al Turciei. Oficialii turci insistă să facă referire la scrisoarea pe care Turcia a trimis-o către ONU la data de 18 martie 2020 și prin care declara unilateral și arbitrar limitele externe ale Zonei sale Economice Exclusive.

Turcia își pune în practică în mod oficial revendicările cu privire la „Patria albastră”

Prin scrisoarea adresată ONU, Turcia și-a exprimat oficial pentru prima dată revendicările cu privire la Patria Albastră care, luând în considerare și Memorandumul turco-libian, ajunge până la limitele estice ale apelor teritoriale ale insulelor grecești din regiune. (Doctrina Patria Albastră, Mavi Vatan, care promovează revenirea Turciei moderne în spațiile geografice extinse în care a acționat Imperiul Otoman de-a lungul istoriei este văzută de Grecia și Cipru ca o amenințare a suveranității lor în estul Mediteranei n.trad.)

Autoritățile turce au mai susținut și că toate activitățile de cercetare din zona aflată „sub jurisdicție maritimă turcă” ar trebui să fie coordonate de autoritățile turce competente.

Întărirea continuă a forțelor turcești

Intensificând treptat tactica provocărilor, Turcia a trimis inițial două fregate și o corvetă a Marinei militare într-o zonă care se află chiar în apropierea apelor teritoriale dintre insulele grecești Kasos și Karpathos.

Grecia a răspuns inițial prin trimiterea unei canoniere și apoi a unei fregate. Cele două nave de război grecești au rămas în strâmtoarea Kasos-Karpathos, adică la o distanță suficientă de zona în care nava italiană efectuează prospecțiunile.

Turcia a continuat să-și consolideze forțele în zonă, trimițând alte două nave purtătoare de rachete, dar Atena a optat să nu escaladeze suplimentar situația, trimițând în zonă doar o navă de patrulare în larg a Gărzii de Coastă.

După Erdogan, declarațiile lui Bahçeli

După atacurile lansate de Recep Tayyip Erdoğan împotriva ministrului grec al apărării Nikos Dendias, marți a venit rândul partenerulului de guvernare al lui Erdoğan, Devlet Bahçeli, care a luat-o în colimator inclusiv pe cântăreața Despina Vandi, după ce aceasta și-a anulat concertul de la Izmir din cauza existenței pe scenă a unui afiș cu Atatürk.

„Declarațiile ministrului Apărării al Greciei sunt pline de lipsă de respect, de trufie și delir. Operațiunea de pace din 20 iulie (cum numește Ankara invadarea Ciprului n. red.) a pus capăt tentativei de genocid. Dușmanii Turciei și-au pierdut somnul”, a spus mai întâi liderul extremei-drepte turcești, Devlet Bahçeli. Apoi a luat-o în colimator și pe Despina Vandi, spunând că „o cântăreață grecoiacă nu a arătat respect față de steagul Turciei și imaginea lui Atatürk și aceasta este o dovadă a imoralității care ne pune răbdarea la încercare”.

În ceea ce privește problema cipriotă, el a spus că „este o problemă de care sunt responsabili cei care se tem de rezolvarea ei. Partea greacă a fost întotdeauna cea care nu a avut voința de a găsi o soluție și sabotează mereu orice astfel de încercare”. Insistând asupra retoricii creării a două state în insula Cipru, Bahçeli a spus că „statul cipriot turc trebuie recunoscut. Nu există alternativă”. „Ciprul nu este doar o insulă în care locuiesc oameni. Este un monument al existenței națiunii turce. Dacă nu am fi avut intervenția Turciei acum 50 de ani, am fi avut același dezastru ca cel din Gaza” a continuat în același stil liderul politic al Lupilor Gri. „Nu ar trebui să se creadă că am uitat atacurile împotriva copiilor, femeilor și compatrioților noștri. Turcii s-au confruntat cu banda EOKA (Organizația Națională a Luptătorilor Ciprioți) și și-au dat viața. Au primit o palmă otomană pe față”, a mai spus în încheiere Bahçeli.

Sursa: PROTO THEMA / Rador Radio România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...