G4Media.ro

Turcia și-a deschis granița cu Armenia, pentru a permite trecerea ajutorului umanitar…

sursa foto: captura video

Turcia și-a deschis granița cu Armenia, pentru a permite trecerea ajutorului umanitar / Ultima dată, punctul de frontieră Alican a fost deschis în 1988, când Semiluna Roşie turcă a livrat ajutor după un cutremur produs în Armenia

Turcia a deschis punctul de trecere Alican (provincia Igdir), de la graniţa cu Armenia, pentru a permite trecerea ajutorului umanitar pentru supravieţuitorii cutremurelor de luni din 10 provincii sudice ale ţării, a anunţat sâmbătă agenţia de presă locală Anadolu, citată de Agerpres.

Cinci camioane cu ajutor umanitar au trecut deja pe la acest punct de frontieră care a fost folosit ultima dată în 1988, când Semiluna Roşie turcă a livrat ajutor după un cutremur produs în Armenia, potrivit Anadolu.

”Haideţi să scoatem şi ceva bun din acest dezastru imens. Solidaritatea salvează vieţi!”, a scris pe Twitter parlamentarul turco-armean Garo Paylan.

Întreaga graniţă terestră dintre Turcia şi Armenia a fost închisă din 1993, după ciocniri care au avut loc atunci între etnici azeri (parte din familia naţiunilor turcice) şi armeni.

Cele două ţări vecine au restabilit contactele diplomatice la sfârşitul anului 2021.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De retinut ca Turcia si amicii lor azeri tin grqnitele inchise incercand sa sufoce Armenia